Sport
Betano – Suporter Oficial Cupa Mondială FIFA 2026

Ce salariu are, cu adevărat, selecționerul Capului Verde. Comparația cu Luis de la Fuente, campionul Europei

Capul Verde a reușit o surpriză la debutul la Cupa Mondială, obținând o remiză în fața Spaniei. Ce salariu primește selecționerul Bubista (56 de ani), marele artizan al acestei performanțe.
15.06.2026 | 22:16
Ce salariu are cu adevarat selectionerul Capului Verde Comparatia cu Luis de la Fuente campionul Europei
Selecționerul Capului Verde are un salariu infim pe lângă omologul său de pe banca Spaniei. Sursă foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Prezentă pentru prima dată la Cupa Mondială, Capul Verde a dat toate pronosticurile peste cap și a scos un 0-0 în fața Spaniei. În ciuda unui salariu mai mult decât modest, selecționerul Bubista a făcut adevărate minuni.

Selecționerul Capului Verde, salariu infim pe lângă Luis de la Fuente

Capul Verde este o apariție exotică la turneul final al Cupei Mondiale, iar lipsa de performanțe de până acum nu prevestea surpriza din meciul cu Spania. Iar marele strateg al remizei de la Atlanta a fost fără doar și poate selecționerul Pedro Leitao Brito, supranumit Bubista.

ADVERTISEMENT

În ciuda faptului că este tehnicianul cu cel mai mic salariu dintre cei prezenți la Mondial, câștigând doar 125.000 de dolari pe an, el a știut să-și așeze perfect jucătorii în teren pentru a bloca ”Furia Roja”. Iar printre remarcați a fost și Joao Paulo de la FCSB.

Ca o comparație, Bubista câștigă aproape de 20 de ori mai puțin decât omologul său de pe banca Spaniei, Luis de la Fuente. După ce a obținut titlul european în urmă cu doi ani, antrenorul ibericilor a ajuns să încaseze 2.200.000 de dolari pe an.

ADVERTISEMENT

Cine este Bubista

Născut la Boa Vista, în Insulele Capului Verde, la 6 ianuarie 1970, Pedro Leitao Brito ”Bubista” a fost un fundaș central modest care a jucat în cariera sa la Badajoz (Spania), ASA (Angola), Estoril (Portugalia) și a agățat ghetele în cui în țara natală la Falcoes do Norte. El a jucat 21 de meciuri la naționala Capului Verde.

ADVERTISEMENT

Cariera de antrenor și-a construit-o acasă, pregătind formațiile Mindelense, Academica do Mindelo, Sporting Praia și Batuque. Provocarea cea mare a venit în 2020, când a fost numit în funcția de selecționer al Capului Verde. A profitat din plin de șansa primită calificând echipa la Cupa Africii pe Națiuni din 2021 și 2023, la această din urmă ajungând până în sferturile de finală.

ADVERTISEMENT

Deși a ratat calificarea la ediția de anul trecut, el a fost păstrat în funcție pentru că a adus calificarea în premieră la Cupa Mondială. Pentru această performanță a primit și premiul de cel mai bun antrenor al anului de pe continentul african.

1.93 este cota BETANO pentru ”cornere: peste 9.5” la meciul Uruguay - Capul Verde
Tags: