Naționala României de handbal nu va juca la Campionatul Mondial din 2027 după ce a fost eliminată de Turcia în returul barajului. Umilința istorică suferită de „tricolori” atârnă pe umerii selecționerului George Buricea (46 de ani), care nu cunoaște regulamentul. Ce s-a întâmplat la meci, de fapt.
Naționala României a pierdut prima bătălie în fața Turciei, cea de la handbal. „Tricolorii” au de jucat împotriva Semilunii și la fotbal, însă primul „test” s-a consumat în returul barajului de calificare la CM de handbal din 2027. După victoria din tur, cu scorul de 37-32, elevii lui George Buricea urmau să sărbătorească calificarea la retur, acasă.
Nu a fost să fie așa, întrucât turcii au învins cu scorul de 37-31 și vor merge mai departe, unde vor întâlni Norvegia. Totul s-a năruit duminică, 22 martie, în confruntarea de la Buzău. Deși naționala noastră avea o cotă de 1.02 la victorie, iar turcii una de 12.00, adversarii au reușit imposibilul.
Motivul unui episod negru precum acesta stă în spatele deciziilor tehnico-tactice ale selecționerului George Buricea. Deși reprezentativa noastră a început bine meciul, turcii conduceau la pauză cu 21-16. Deși „tricolorii” s-au tot apropiat în repriza secundă, Semiluna s-a menținut la cel puțin trei goluri distanță. Cu 40 de secunde rămase din meci, George Buricea a cerut time-out.
Selecționerul României a considerat că, deși scorul era 31-36 în favoarea turcilor, e mai bine ca jucătorii săi să țină cât mai mult de minge, să încerce să conserve rezultatul și să joace până la pasiv. El chiar le-a transmis jucătorilor că România se va califica datorită golurilor marcate în deplasare, informație total eronată.
Dacă scorul ar fi rămas 31-36, atunci ar fi urmat aruncările de la șapte metri. „Tricolorii” au ținut de minge cât de mult au putut, așa cum li s-a cerut, dar au pierdut-o când mai erau doar 9 secunde, iar Turcia a marcat pe contraatac. Oaspeții s-au impus cu 37-31 și au eliminat România cu scorul general de 69-68.
George Buricea are în prezent două venituri din două surse principale: salariul de la Federația Română de Handbal (unde este selecționer) și salariul de la echipa de club, SCM Politehnica Timișoara (cu care a semnat în 2025 după plecarea de la CSM Constanța). La clubul bănățean, Buricea beneficiază de stabilitate financiară, spre deosebire de perioada finală de la CSM Constanța, unde se plânsese de restanțe salariale de peste 6 luni și condiții de antrenament precare.
Veniturile sale au fost afectate recent de sancțiuni disciplinare. În toamna anului 2025, Buricea a primit 6 etape de suspendare și o amendă de 5.000 de lei din partea FRH în urma unui incident cu un jucător (Zoran Nikolic), pedeapsă care i-a constrâns prezența pe bancă la ambele formații.
Salariile antrenorilor de top din Liga Zimbrilor variază, în medie, între 5.000 și 10.000 de euro pe lună. Din informațiile FANATIK, George Buricea este remunerat cu 5000 de euro la naționala României și cu alți 10.000 la SCM Politehnica Timișoara, câștigând astfel 15.000 de euro în total.
FRH a reacționat în mediul online după finalul meciului, postând un mesaj sec, însă plin de amărăciune: „Echipa națională pierde returul cu Turcia și șansa de a merge la Campionatul Mondial. Le mulțumim tuturor celor care au fost alături de echipă”.
Comentariile lăsate de suporteri au fost cât se poate de acide. „O sa repet ce am scris și în postarea de pe Instagram: ca antrenor să nu cunoști regulile și să le spui jucătorilor că te califici la – 5 arată că avem nevoie de multe schimbări și clar nu e vorba de jucători”, a postat un internaut.
„Să te bată Turcia care nu contează pe plan mondial am ajuns rău de tot și inadmisibil”, a scris un alt suporter. „Oare se poate mai jos de atât?”; „Rușiniiiăăăă, Buricea du-te acasă, nu e handbalul de tine, cu așa indicații, la scorul ăla”, au mai fost alte mesaje acide.