Răzvan Burleanu (41 de ani) este vechiul și noul președinte al Federației Române de Fotbal. El l-a învins categoric pe Ilie Drăgan, singurul său contracandidat, în urma voturilor de miercuri, 18 martie, de la Adunarea Generală a Federației Române de Fotbal. În urmă cu câteva luni, Burleanu a dezvăluit ce salariu îi plătește Federația Română de Fotbal, iar suma nu este mică, însă împreună cu banii veniți de la FIFA veniturile sale sunt uriașe.
Nu existau foarte multe îndoieli că Răzvan Burleanu nu va fi ales pentru un nou mandat de președinte al Federației Române de Fotbal. Ilie Drăgan mai candidase și în trecut, mai exact în 2018, și nu a obținut niciun vot. De această dată, doar cinci voturi a primit cel care a reprezentat singurul contracandidat al lui Burleanu.
Astfel, Răzvan Burleanu va rămâne la cârma fotbalului românesc pentru încă patru ani și va primi un salariu foarte bun din partea Federației Române de Fotbal. Mai exact, el câștigă o sumă de aproximativ 6.000 de euro lunar, în timp ce din partea FIFA primește 250.000 de dolari anual. După un simplu calcul, veniturile sale lunare se ridică la aproximativ 30.000 de euro, echivalentul a 150.000 de lei.
„FIFA plătește cei 250.000 de dolari anual pentru postul de membru în consiliul FIFA, însă ce trebuie să clarificăm este că Federația Română de Fotbal îmi oferă un salariu în jur de 6.000 de euro. Niciodată nu am avut un obiectiv în ceea ce privește acest aspect financiar. De ce? Pentru că am crescut într-o familie în care părinții mei mi-au oferit tot.
Mult mai mult am fost interesat să fac lucrurile cât mai bine în domeniul în care activez și în continuare vă asigur că aceasta este singura mea misiune. Noi, la finalul anului 2024, am reușit să ne triplăm veniturile în ultimii 11 și atingem venituri în valoare de 43 de milioane de euro”, a declarat Răzvan Burleanu, conform golazo.ro.
Gigi Becali nu este de acord cu ideile lui Răzvan Burleanu, iar regula U21 este principalul motiv pentru care patronul lui FCSB și-ar dori ca altcineva să fie pus la șefia Federației Române de Fotbal. Omul de afaceri este de părere că impunerea acestei legi este un gest de „tiranie” din partea președintelui. Mai mult decât atât, el consideră că mandatul lui Răzvan Burleanu ar fi ilegal, iar pentru acest lucru este gata să meargă la TAS.
Campioana en-titre a votat cu Ilie Drăgan pentru a se asigura că el va fi pus președinte în locul lui Răzvan Burleanu, în cazul în care apelul la TAS va avea succes: „Noi l-am votat pe Ilie Drăgan şi mergem la TAS. Noi mergem acolo să ne apărăm demnitatea noastră. Sunt doi candidaţi, unul nu are voie să candideze conform statutului. Şi l-am votat pe celălalt.
Eu nu vreau scandal, vreau demnitate. Şi mie în ultimii 12 ani mi-a fost călcată în picioare demnitatea. Cu votul meu, Ilie Drăgan poate câştiga. De ce? Dacă vom câştiga la TAS şi candidatura lui Burleanu se anulează, atunci va deveni preşedinte cu votul nostru. Altfel, se anulează alegerile şi vor putea să îşi pună omul lor. De ce să facă asta? Eu nu vreau scandal cu nimeni, nu am nicio problemă cu Burleanu, dar să îmi lase familia şi demnitatea în pace. Iar familia mea e FCSB.
Este o conducere tiranică, ai stat trei mandate, gata! Acum mai vrea unul, deşi încalcă toate legile europene şi tot. Eu vrea să îmi apăr demnitatea. Du-te şi cheltuie banii cu familia ta şi lasă-mi familia mea în pace. Din partea mea să stea 20 de mandate, dar să îmi lase familia în pace. Că salariile şi primele le-a luat integral cu banii tot de la noi. Să ne lase că au ajuns 12 ani în care mi-au călcat demnitatea în picioare”, a spus Gigi Becali, pentru FANATIK, după alegerile de la „Casa Fotbalului”.