Fotbal intern

Ce salariu va avea Dan Nistor la FCSB. “Oferta mea e senzaţională!”

21.08.2018 | 10:41
Ce salariu va avea Dan Nistor la FCSB Oferta mea e senzationala

Gigi Becali a început negocierile cu Ionuţ Negoiţă pentru căpitanul lui FC Dinamo Bucureşti, iar patronul “roş-albaştrilor” a dezvăluit e salariu al urma să încaseze Dan Nistor dacă va semna cu FCSB, rivala “câinilor” din Capitală. Latifundiarul din Pipera i-a promis mijlocaşului central şi o primă de instalare în valoare de 100.000 de euro, iar remuneraţie de 15.000 de euro.

Gigi Becali a vorbit şi despre discuţia purtată cu Ionuţ Negoiţă şi susţine că patronul lui FC Dinamo Bucureşti se teme să-l vând pe Dan Nistor la FCSB pentru că fanii ar urma să se întoarcă împotriva lui. Mai mult, Gigi Becali consideră că şeful “câinilor” ar face o afacere bună dacă ar accepta 500.000 de euro plus Kamer Qaka, f otbalist care a ajuns la FCSB în schimbul sumei de 400.000 de euro.

Ce salariu ar lua Dan Nistor la FCSB

“Nu mi-a răspuns deloc. Nu acceptă schimbul. I-am zis iniţial 500.000 de euro sau Qaka şi bani. Azi, spun 500.000 de euro plus Qaka, pe care am dat 400.000 de euro. A zis că o să aibă probleme cu fanii. Dar de ce să aibă probleme? Ia un fotbalist de 23 de ani pentru unul de 30 de ani şi mai ia şi bani! Nu îi fac eu calculele lui Negoiţă, dar… La campionat nu ai cum să tragi. Din play-off nu ai cum să ieşi, pentru că sunt echipe prea slabe în rest. Adică Steaua, Craiova, CFR Cluj, Dinamo, Viitorul… Nu ştiu care o să fie a şasea. Se cam ştie play-off-ul. Nici dacă vrea nu poate să rateze play-off-ul. Eu de asta am şi făcut oferta cu Qaka pentru a nu avea probleme cu fanii.

Nu l-am  luat pe Mahlangu pentru că îl vreau pe Nistor. Mahlangu nu e căpitan, eu vreau doar căpitani, să fac echipă de căpitani. Când vrei ceva foarte mult, şi eu îl vreau pe Nistor, trebuie să îi faci o ofertă senzaţională. Eu zic că e senzaţională. L-a luat gratis şi îi dau un fotbalist de 23 de ani, de naţională. Îi dau 100.000 de euro la semnătură lui Nistor şi 15.000 de euro salariu. Dacă nu îl iau până miercuri, nu îl mai iau”, a spus Gigi Becali.

Gigi Becali ştie cum va juca Dan Nistor la FCSB

“Nistor probabil nu ştie de oferta pe care i-o fac eu, trebuie să i-o zică impresarul. Eu îi fac contract pe trei ani poate să ia un milion de euro la FCSB cu prime şi contracte. De ce nu l-am luat? Păi era aşa bun acum doi ani? Am vrut să îl iau de la CFR, dar i-au pus condiţie să meargă doar la Dinamo, nu la FCSB! Dan Petrescu nu e băiat prost, de aia nu l-am lăsat la noi. Nistor va juca numai şi numai lângă Pintilii. Caut un fotbalist ca el de 4-5 ani. Tot am luat şi an dat milioane de euro. Eu vreau un al doilea mijlocaş central, să ia mingea la picior, să facă dribling, să dea o pasă decisivă. Un număr 8 – număr 10! Moruţan e doar decar, nu şi optar”, a spus Gigi Becali la o emisiune de sport.