Fotbal intern

Ce salariu va avea Dan Petrescu la CFR Cluj! Încasează mai mult de jumătate de milion de euro pe sezon

22.03.2019 | 11:14
Ce salariu va avea Dan Petrescu la CFR Cluj Incaseaza mai mult de jumatate de milion de euro pe sezon

Dan Petrescu și-a încheiat socotelile cu Guizhou Hengfeng, echipă care evoluează în Liga a 2-a din China, iar antrenorul român a revenit la CFR Cluj! “Bursucul” s-a înțeles cu oficialii campioanei României pentru un contract valabil trei sezoane, iar salariul său depășește jumătate de milion de euro pe sezon.

Ce salariu va avea Dan Petrescu la CFR Cluj

Dan Petrescu îl va înlocui pe banca tehnică a CFR-ului pe Alin Minteuan, antrenor care este neînvins la campioana României. Salariul pe care “Bursucul” îl va primi de la gruparea din Gruia este pe măsură. Ardelenii îl vor plăti pe Dan Petrescu regește după ce a acceptat să revină la CFR Cluj. Astfel, antrenorul va încasa 50.000 de euro pe lună, adică 600.000 de euro pe sezon, anunță digisport.ro. În aceste condiții, fostul internațional român va primi de la campioana României 1,8 milioane de euro în cele trei sezoane.

Diferența dintre salariul pe care îl va încasa Dan Petrescu de la CFR Cluj și cel pe care îl avea Alin Minteuan la campiaoan României este uriașă. Dacă “Bursucul” o să fie plătit cu 50.000 de euro pe lună, Minteuan încasa 5.000 de euro.

Dan Petrescu într-o conferință de presă susținută la CFR Cluj

Dan Petrescu va sta pe bancă la meciul cu Astra Giurgiu

Dan Petrescu a ajuns deja la Cluj și o să stea pe banca tehnică a CFR-ului în meciul amical pe care campioana României îl va juca împotriva celor de la Gaz Metan Mediaș, duminică, de la ora 13.00. Prima partidă oficială a “Bursucului” în sezonul 2018 – 2019 din Liga 1 Betano o să fie cel dintre CFR Cluj și Astra Giurgiu, sâmbătă, 30 martie, de la ora 21.30, pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu, în etapa a 3-a din play-off.

CFR Cluj a mai fost antrenată de Dan Petrescu în sezonul 2017 – 2018, atunci când ardelenii au reușit să câștige titlul. Mai mult, antrenorul român a fost campion și cu Unirea Urziceni în Liga 1 Betano, iar în 2009 a câștigat Supercupa României cu ASA Târgu Mureș.

Tags: