News

Ce șanse are USR să renască sub conducerea lui Cătălin Drulă. „Nu mai sunt genul de partid care să scoată lumea din casă”

USR a intrat în epoca Cătălin Drulă, după alegerea oficială a acestuia în fruntea partidului, însă greutățile și obstacolele în noua etapă nu sunt puține
11.07.2022 | 18:12
Ce sanse are USR sa renasca sub conducerea lui Catalin Drula Nu mai sunt genul de partid care sa scoata lumea din casa
Cătălin Drulă a câștigat detașat primul tur al alegerilor la USR / Foto: Inquam Photos / George Calin
ADVERTISEMENT

Cătălin Drulă a devenit sâmbătă trecută noul președinte al USR, însă analiștii politici sunt de părere că partidul, care a ajuns la un scor de doar 9% în ultimele luni după ce a trecut printr-o sciziune internă și o serie de plecări importante, are în față o serie de obstacole importante pentru a-și recăpăta vechea alură.

USR în epoca Cătălin Drulă

Cu peste 70% din voturile exprimate, membrii USR l-au ales pe fostul ministru al transporturilor, Cătălin Drulă, în fruntea partidului. Alegerile, care au fost devansate cu câteva luni înaintea congresului pentru a aduce o stabilitate într-o perioadă în care partidul trecea prin ruptura de fostul președinte Dacian Cioloș, au adus USR în fața unei noi etape cu doi ani înaintea alegerilor din 2024.

ADVERTISEMENT

În primul său mesaj, Cătălin Drulă a promis că USR va lăsa în spate „vedetismele și politica imatură”, susținând că a venit momentul unei etape de maturitate și stabilitate. „Am cerut un mandat clar și partidul mi l-a dat. Pentru a face opoziție pe bune actualei puteri falimentare, pentru organizare și seriozitate, pentru a da premierul României în 2024. USR a trecut prin etape firești de dezvoltare. O mișcare civică, cetățenească. Intrarea în parlament și consilii locale. Lupta cu Dragnea. Confirmarea în alegeri. Guvernarea. Este timpul unei noi epoci în evoluția acestui partid. Cea de maturitate și stabilitate”, a spus noul președinte al USR.

Luni, acesta a anunțat că obiectivul partidului este de a deveni principala forță într-o viitoare coaliție după alegerile din 2024 și a făcut un apel direct la votanți să abandoneze PSD-ul și PNL-ul, partide despre care a spus că țin România în loc, și le-a cerut să se orienteze spre USR, singura formațiune care vine cu un „proiect modernizator liberal european al României”.

ADVERTISEMENT

„Oamenii identifică deja în USR soluția și dorința de a face. Unde am avut noi un punct pe care-l putem îmbunătăți în perioada următoare este în această zonă de stabilitate, oamenii au auzit de certuri în USR, de tot felul de știri care ne-au pus într-un context, poate, mai negativ în ultima perioadă și asta s-a suprapus peste criza economică ce ne stârnește tuturor neliniște. Eu fac un apel direct către cei care ne ascultă, care sunt votanți: să nu mai voteze PSD, PNL, aceste forțe care țin România pe loc și să ne dea cu încredere votul nouă”, a declarat Cătălin Drulă într-un interviu la RFI.

Ce avantaje mai are USR-ul?

Cu un scor electoral de sub 10% în sondajele din ultimele luni, perioadă în care USR-ul a trecut prin demisia lui Cioloș, urmată de plecarea acestuia din partid alături de mai multe nume importante, plus o serie de demisii din partid, USR-ul se află poate într-unul din cele mai dificile momente din istoria sa. În plus, în doar doi ani urmează o serie de alegeri locale, parlamentare și prezidențiale esențiale pentru toate partidele politice.

ADVERTISEMENT

În acest context, potrivit comentatorilor politici alegerea lui Cătălin Drulă ar putea reprezenta unul din puținele avantaje ale partidului în acest moment, în condițiile în care fostul ministru al transporturilor ar putea aduce o ordine și o disciplină ce a lipsit USR-ului.

„Mi se pare că persoana lui Drulă ca președinte s-ar putea să aducă oarecare avantaje pentru partid dacă mă gândesc la ce nevoi are USR-ul în momentul acesta. Încă de când a fost înființat, și și-a asumat chestiunea asta, a fost așa un soi de partid cu mai puțină disciplină, mai liber în gândire în interior, toate consultările interne în jurul momentelor mari când au fost luate deciziile importante au foarte deschise.

ADVERTISEMENT

E ceva ce și-au asumat că vor face, însă în exterior a lăsat impresia că nu e un partid chiar serios. Plus fuziunile, apoi sciziunile, plecările, schimbările de la vârful partidului care au întărit această imagine. Cătălin Drulă pare o persoană care are capacitatea să impună ceva mai multă disciplină în interior, disciplină care din exterior să fie asociată cu, să zicem, mai multă seriozitate sau altă coerență”, a declarat, pentru FANATIK, George Jiglău, conferențiar universitar la Universitatea Babeș-Boliay din Cluj-Napoca. Potrivit acestuia însă, trecerea la o ordine de partid nu e lipsită de riscuri pentru USR în condițiile în care o parte a electoratului acestui partid este unul mai pretențios, dezamăgit de partidele vechi, și care să nu aprecieze o posibilă încercare de profesionalizare a partidului care l-ar face să semene tot mai mult cu restul partidelor de pe scena politică.

Comentatorii politici sunt de părere că deși USR-ul, ca singurul partid de opoziție credibil, are potențial de creștere pentru anul 2024, modul în care acest partid acționează nu reprezintă niciun garant că va și reuși să profite de uzura la guverna a actualelor partide.

„Victoria lui Drulă a fost clară, iar acest lucru ar trebui să aduce ceva liniște în partid, cel puțin pe termen scurt, dar rămâne de văzut dacă acest lucru se va și întâmpla. Oricum, în perspectiva lui 2024, potențial pentru USR există, pentru că scena politică românească e dominată de o coaliția a celor doi actori mari, având în opoziție un partid cu accente extremiste. În teorie USR ar putea reprezenta o alternativă la actuala putere, însă, în momentul de față, realitatea politică, ne arată că USR nu gândește temele și totodată tempoul pentru a crește pe seama opoziție la coaliție PSD-PNL”, a declarat, pentru FANATIK, consultantul politic, Adrian Zăbavă.

În opinia acestuia chiar dacă PSD și PNL se vor bate între ele în fața electoratului pentru cine să deconteze criza economică, acest lucru nu va însemna un câștig automat pentru USR. Potrivit acestuia, în momentul actual, electoratul USR este mai degrabă adormit, rămas parcă fără o miză iar acțiunile partidului par să fie anemice, incapabile să-l retrezească la viață.

„Nu cred că USR este într-o poziție neapărat favorabilă, nu e un atu că se află acum când perioada economică este dificilă și ar putea câștiga automat de pe urma scăderii în actuala putere. Cred că potențialul electorat al USR în momentul de față este în bună măsură adormit, fără miză, oarecum fără orizont politic. Niște schimbări drastice asupra acestui electoral, prin care și USR să devină mai credibil, ar putea fi un atu.

Mă gândesc aici la recenta ordonanța prin care a fost schimbat cadrul fiscal pentru întreprinzători, PFA-uri, mici întreprinderi, etc. – adică o parte importantă chiar a electoratului USR. Astfel de modificări ar fi putut re-inflama politic acest electorat, însă și USR trebuie să facă ceva pentru acest lucru. Reacția USR la această ordonanță nu a demonstrat că USR a încercat să capitalizeze acest moment”, a mai precizat Adrian Zăbavă.

USR și mesajul anticorupție

Comentatorii politici sunt de părere că USR are nevoie în acest moment de o schimbare fundamentală a mesajului public, una care să nu se mai concentreze atât de mult pe justiție/anticorupție, o temă care a scăzut în interesul populației. Profesorul George Jiglău este de părere că pentru USR a devenit clar că nu mai poate miza pe electoratul anti PSD și PNL, nefiind capabil să-i scoată la vot pe aceștia.

„Încă de la început USR s-a axat pe o zonă pe care au crezut că o pot exploata foarte bine și chiar pe termen lung – zona asta a nemulțumiților de PSD și chiar de PNL. Aici sunt foarte mulți oameni care nu votează, și a fost unul din lucrurile pe care au mizat, că pot miza pe un număr mare de votanți care să-i ducă în sus. Nu știu dacă mai pot miza pe acest lucru acum, pentru că nici ei nu mai sunt genul de partid care să scoată oamenii din casă, să le dea speranța. Altfel, pentru a aduce noi voturi cred că trebuie să renunțe la niște teme clasice care i-au ajutat în ultimii ani – cu justiția, cu anticorupția, – și care sunt narative care nu mai pot trece dincolo de un cerc extrem de restrâns. Genul acesta de discurs nu-i mai poate duce într-o ligă superioară”, a precizat, pentru FANATIK, George Jiglău, care a subliniat că USR-ul are nevoie de o agendă mult mai largă, cu o serie de propuneri legislative cu care partidul poate fi identificat în spațiul public.

Luni dimineață, într-unul din primele sale mesaje publice din postura de președinte al USR, Cătălin Drulă a criticat guvernarea PNL-PSD pentru capacitatea de implementare a PNRR-ului, anunțând că principalul constructor de autostrăzi din România a oprit lucrările şi a părăsit şantierul autostrăzii A3 Transilvania, singurul unde se făceau lucrări din fondurile PNRR.  Consultantul politic Adrian Zăbavă este de părere și el că USR ar trebui să se adapteze la agenda publică, o agendă care a lăsat deoparte anticorupția, însă este de părere că buna guvernare nu este neapărat un punct forte pentru partid.

„Timpul la guvernare a fost extrem de limitat, iar rezultate au fost puțin vizibile – cu excepția imaginii lui Cătălin Drulă creată prin prisma a două trei scandaluri care nu au ținut neapărat de buna guvernare ci de modul de gestionare a unor situații speciale. Tocmai pe seama acestor episoade și a imaginii create în urma lor a ajuns Drulă președintele partidului”, a precizat, pentru FANATIK, consultantul Adrian Zăbavă.

Acesta a precizat că problemele economice cu care se confruntă populația reprezintă principalele teme de interes la ora actuală și că singura opoziție eficientă poate fi făcută doar cu mesaje credibile pe teme precum inflația, creșterea costurilor de trai și altele. Ideea unui mesaj centrat pe bună guvernare, cum pare a indica mesajul lui Drulă de luni, nu reprezintă o soluție pentru USR ca mesaj central în condițiile în care partidul nu are credibilitate, susține Adrian Zăbavă.

„Adaptarea la noua realitate economică va fi hotărâtoare. Opoziția la actuala guvernare trebuie făcută din perspectiva celor mai arzătoare lucruri ale agendei publice și acelea sunt economia, costul vieții și nivelul de trai. Ne așteaptă perioade dificile unde politica va fi centrată pe economie iar USR trebuie să fie relevant în critica noului guvern tocmai pe teme economice. E clar că despre acest lucru va fi anul electoral 2024. Deocamdată USR nu pare să fi devenit credibil în acest sens”, a mai subliniat acesta.

Pe de altă parte, profesorul de științe politice de la SNSPA, Andrei Țăranu, este de părere că USR nu pare a se dovedi capabil de o schimbare de mesaj în contextul în care pare să fi rămas prin în logica unui partid-protest, concentrat pe teme marginale, și care în ultimele luni nu a reușit să vină cu un mesaj clar, critic la adresa actualei guvernări.

„În primul rând ei au construit un mesaj radical împotriva puterii pe care, odată ce au ajuns la putere, nu au reușit să-l modifice. USR-ul este ceea ce se numește un partid de protest, iar problema în clipa de față este că nu prea au cum și la ce să protesteze, sau protestează pe subiecte ce se dovedesc a fi mai degrabă marginale. România se confruntă cu o criză economică foarte puternică, pe care ei nu știu cum să o rezolve altfel decât într-o linie libertarian-corporatistă, se confruntă cu o criză de politică externă asupra căreia USR-ul nu a scos niciun cuvânt și, în final, se confruntă cu diverse probleme la nivel social-identitar, partidul lipsind de la Pride-ul de sâmbătă, cu excepția lui Teniță și Polițeanu, asta deși este mereu considerat a fi un partid progresist”, a declarat, pentru FANATIK, profesorul Andrei Țăranu.

În opinia acestuia USR nu va reuși să vină cu altă politică de comunicare în condițiile în care grupul din jurul lui Cătălin Drulă ce reprezintă linia conservatoare de dreapta a partidului este unul care nu face compromisuri cu alte voci din partid. La fel, USR nu pare a fi avantajat nici de apatia generală a populației ce pare sătulă de orice fel de instabilitate politică.

„Deși se află la guvernare, PSD-ul pare stabil iar PNL-ul este în creștere, așa că e foarte greu de crezut că USR va câștiga automat voturi ca urmare a guvernării PNL-PSD. Că e bună, că e proastă guvernare, în acest moment, marea majoritate a cetățenilor văd „că se dă” și, în al doilea rând, aceștia sunt satisfăcuți că vedem o guvernare stabilă și ne aflăm într-o perioadă în care oamenii nu au chef de scandaluri politice. Nu vedem o tendință de radicalizare a societății ca în 2012, ca în 2015 și așa mai departe. Din contră, lumea vrea să iasă din acest tumul politic”, a mai precizat, pentru FANATIK, Andrei Țăranu.

ADVERTISEMENT