Inter a ajuns la 6 victorii consecutive în Serie A, iar formația lui Cristi Chivu a devenit principala favorită la câștigarea titlului în Serie A. Presa din Italia a lăudat soliditatea ”nerazzurrilor” în meciul de la Parma.
Etapa a 19-a din campionatul italian a însemnat revenirea lui Cristi Chivu la Parma, formație pe care a salvat-o de la retrogradare în sezonul precedent. Doar că acum tehnicianul român venea din postura de adversar, fiind pe banca tehnică a Interului.
Iar fostul căpitan al naționalei României nu a avut milă de fosta sa formație. ”Nerazzurrii” s-au impus cu un 2-0 mai clar decât o arată scorul, după golurile reușite de Dimarco (42) și Thuram (90+8).
”Chivu se întoarce la Parma și obține al șaselea succes consecutiv”, a titrat Tuttosport. ”Meciul de pe Tardini se încheie cu scorul de 2-0 pentru nerazzurri. Inter a deschis scorul în ultimele momente ale primei reprize prin Dimarco, în timp ce Thuram a dublat avantajul în ultimele secunde ale prelungirilor. Trei puncte cruciale pentru Chivu”, a scris sursa citată.
Sub titlul ”Dimarco și Thuram aduc a șasea victorie consecutivă”, site-ul calciomercato.com notează: ”Echipa condusă de Cristian Chivu a avut nevoie de aproape întreaga primă repriză pentru a debloca scorul împotriva Parmei.
Șutul diagonal neașteptat al lui Federico Dimarco (al treilea său gol al sezonului) i-a propulsat pe nerazzurri spre a șasea victorie consecutivă în Serie A și le-a asigurat primul loc la jumătatea sezonului”.
”Inter a adus acasă trei puncte de la Parma. Golul lui Federico Dimarco din prima repriză și cel al lui Marcus Thuram din prelungirile reprizei secundă au decis scorul. În ciuda scorului strâns, echipa lui Chivu a controlat meciul mai bine decât o sugerează scorul”, a scris și tuttomercatoweb.com.
Inter a făcut un joc mai mult decât inteligent la Parma, reușind o victorie categorică și fără să consume foarte multe rezerve de energie. Nu a fost un succes răsunător, dar a fost unul extrem de important în drumul spre titlu. Pentru modul cum a gândit acest joc, Cristi Chivu, care se pregătește de prelungirea contractului, a primit nota 6,5.
”Se întoarce cu reticență la Parma, dar cu intenții agresive, oferind rotații limitate, dar același scenariu. O echipă agresivă, care controlează jocul și cu puține riscuri defensive. Inter domină de la început până la sfârșit și, ca întotdeauna, principala lor hibă este incapacitatea de a-și optimiza performanța ofensivă.
În a doua repriză, schimbările oferă o energie reînnoită și, deși Parma încearcă să-și ridice centrul de greutate, nu reușesc niciodată, nici măcar ipotetic, să creeze ceva pericol la poarta lui Sommer. Atât al doilea gol anulat, cât și cel reușit sunt rezultatul forțelor proaspete aruncate în luptă”, a scris fcinternews.it, la descrierea notei acordate tehnicianului român.
Victoria obținută la Parma este cum nu se poate mai bună pentru Inter, deoarece în weekend urmează derby-ul cu Napoli. Partida este programată duminică, 11 ianuarie, de la ora 21:45, pe Stadio Giuseppe Meazza din Milano.
În acest moment, formația lui Cristi Chivu a ajuns la 42 de puncte în clasamentul din Serie A și are un avans de 4 lungimi față de AC Milan, care încă nu a jucat în această etapă, și de Napoli, care a scos in extremis o remiză pe teren propriu cu Verona.