Fotbal intern

Ce scrie presa internațională despre scenele teribile de la Dinamo – Craiova: „Jucătorii se rugau pe teren”

22.07.2019 | 10:09
Ce scrie presa internationala despre scenele teribile de la Dinamo  Craiova Jucatorii se rugau pe teren
ADVERTISEMENT

Evenimentele nefericite din meciul Dinamo București-Universitatea Craiova în care antrenorul „alb-roșilor”, Eugen Neagoe a fost implicat, au făcut înconjurul planetei, presa din străinătate interesându-se de ceea ce s-a întâmplat în partida de duminică seară. Englezii de la The Sun titrează că: „Antrenorul lui Dinamo București s-a prăbușit pe bancă în timpul meciului, moment în care jucătorii au început să se roage pe teren pentru ca antrenorul să fie în siguranță”.

Presa internațională este foarte interesată de ce s-a petrecut la meciul lui Dinamo

Presa internațională a fost foarte interesată de clipele de groază petrecute la meciul dintre Dinamo și Craiova, meci în care oltenii s-au impus cu 2-0, iar în afară de englezii de la The Sun, ziarul argentininan Olé a făcut referire la meciul de duminică seara din Liga 1. Argentinienii au titrat: „Sperietură extraordinară în România!” și au făcut referire și la un aspect comentat de Cristian Balaj și anume că meciul a continuat chiar și în aceste condiții.

ADVERTISEMENT

Tot în cotidianul argentinian Olé, regăsim o declarație a directorului sportiv de la Dinamo, Ionel Dănciulescu: El nu s-a simțit bine și a cerut îngrijiri medicale. Din câte știu eu, este mult mai bine acum, fotbalul nu mai contează în aceste momente, sperăm că după spital, el va fi dus acasă.” , a adăugat acesta.

Ce scrie presa internațională despre scenele teribile de la Dinamo - Craiova: „Jucătorii se roagă ca antrenorul să fie în siguranță”
Ce scrie presa internațională despre scenele teribile de la Dinamo – Craiova: „Jucătorii se roagă ca antrenorul să fie în siguranță”

Eugen Neagoe se simte mai bine

Eugen Neagoe a fost urcat de urgență în ambulanță acolo unde a primit primele îngrijiri medicale și a fost stabilizat, în timp ce fanii dinamoviști aplaudau, iar cei olteni îi scandau numele. După 20 de minute de la începutul dramaticelor evenimente, ambulanța a plecat către Spitalul de Urgență Floreasca, acolo unde medicii au pus diagnosticul. După ce ambulanța în care se afla tehnicianul dinamovist a plecat spre spital, meciul a fost reluat. În pauza meciului, Ionel Dănciulescu a declarat că starea tehnicianului este stabilă, iar jucătorii și staful tehnic și administrativ îl vor vizita după joc.

ADVERTISEMENT

Fostul arbitru Cristian Balaj cere schimbarea regulamentului FRF: „Arbitrul nu poate decide dacă o echipă este în stare din punct de vedere emoțional să continue meciul. Aici, regulamentul ar trebui schimbat, să fie mai maleabil. Să dai voie să fie meciul rejucat dacă fotbaliștii unei echipe îi spun arbitrului că nu se mai simt în stare din punct de vedere emoțional să continue, a spus acesta pentru TV Telekom Sport