Premier League

Ce se ascundea în viața unui fost star din Premier League: „Am vrut să mă sinucid de cinci sau șase ori!”

20.05.2020 | 14:45
Ce se ascundea in viata unui fost star din Premier League Am vrut sa ma sinucid de cinci sau sase ori
ADVERTISEMENT

Lee Hendrie, fostul jucător al lui Aston Villa, a vorbit despre drama pe care a trăit-o în viață din cauza depresiei, deși nu multă lume s-ar fi așteptat la așa ceva din partea lui.

Un fost fotbalist din Premier League a vrut să se sinucidă

Lee Hendrie a mărturisit într-un chat cu Vinnie Jones și Paul Merson, alți doi fotbaliști distruși din cauza dependențelor, că a vrut să se sinucidă de mai multe ori, din cauza depresiei.

ADVERTISEMENT

„M-am simțit la pământ, am pierdut casa, am lăsat-o fără locuință și pe mama, iar asta m-a distrus. Am încercat să mă sinucid, apoi m-am trezit la spital, ținut în viață doar de aparate.

Corpul meu era pe altă lume. Am luat pastile contra depresiei, dar am repetat tentativa, de încă patru-cinci ori”.

ADVERTISEMENT

„Nici nu mă puteam da jos din pat, mi-era rușine să mai ies în lume. Am fost atât de egoist și nu m-am gândit deloc la cei cinci copii!”, a mărturisit Lee Hendrie.

  • 2014 este anul în care Lee Hendrie s-a lăsat de fotbal

„Nu mai puteam îndura chinul din cauza depresiei!”

Lee Hendrie a povestit un moment emoționant din viața sa, în care a vrut să-și pună capăt zilelor în propria mașină, din cauza depresiei, boală care l-a chinuit mulți ani:

ADVERTISEMENT

„Mi-amintesc că m-am dus la farmacie și am cumpărat o mulțime de pastile. Am parcat mașina și le-am înghițit pe toate. I-am lăsat atunci pe toți baltă, nu mai puteam îndura chinul depresiei”.

Lee Hendrie a jucat de-a lungul timpului la Aston Villa, Stoke, Leicester, Derby, Birmingham și Brighton.

ADVERTISEMENT

La Birmingham, Hendrie câștiga un salariu de 30.000 de lire sterline săptămânal, acela reprezentând vârful carierei sale.

De-a lungul anilor, Hendrie a reușit să prindă și o selecție în naționala Angliei.

  • 43 de ani a împlinit Lee Hendrie pe data de 18 mai
ADVERTISEMENT