Decesul lui Paul Răducan de la începutul verii a alimentat în ultima perioadă numeroase speculații privind viitorul Academiei „Gică Popescu”, dar acum răspunsul a venit: proiectul va merge mai departe. Ionuț Cimpoeru, managerul Academiei, a dezvăluit că a discutat cu Gică Popescu la scurt timp după dispariția lui Răducan, iar fostul mare internațional a decis continuarea activității și pregătește, în același timp, noi planuri pentru dezvoltarea academiei. Una dintre schimbările importante vizează chiar grupele de juniori, care vor evolua în acest sezon sub o altă denumire.
Perioada de după dispariția lui Paul Răducan a fost una extrem de dificilă pentru oamenii de la Academie, dar mai ales pentru Gică Popescu. Cimpoeru spune, conform SportVârtos, că situația medicală a managerului era cunoscută de cei apropiați, însă pierderea sa a fost una imensă pentru întreaga echipă. În același timp, discuțiile cu Gică Popescu au început imediat, iar acesta a transmis foarte clar că activitatea academiei nu se oprește.
Mai mult de atât, noua structură administrativă este deja stabilită. Cosmina Mihai a fost numită președinte, în timp ce Ionuț Cimpoeru va ocupa funcția de manager și se va ocupa de partea sportivă și administrativă. Staff-ul tehnic rămâne, în mare parte, același, fiind completat cu Adrian Popa și fiul acestuia, Raul Popa.
„În perioada de după decesul lui Paul Răducan am ținut legătura permanent cu Gică Popescu. Ne-am consultat și ne-a transmis ce avem de făcut, iar acum o spun răspicat: Academia «Gică Popescu» își continuă activitatea la fel ca până acum!
De la început ne-a transmis că va continua activitatea la Academie cu oamenii vechi și a numit-o pe doamna Cosmina Mihai președinte, fiind familiarizată cu tot ce ține de acte, asta și datorită lui Paul… Eu (Ionuț Cimpoeru – n.r.) o să îndeplinesc rolul de manager și o să mă ocup de tot ce înseamnă partea de teren și de administrație.
Corpul de antrenori a rămas același și chiar l-am completat cu doi băieți, Adrian Popa și fiul său, Raul Popa, care au venit și cu un nucleu de copii”, a declarat Ionuț Cimpoeru.
Una dintre cele mai importante noutăți este însă legată de modul în care vor evolua echipele de juniori în acest sezon. Formațiile Academiei „Gică Popescu“ de la U19 până la U13, participante în Campionatul Național și Liga Elitelor, vor juca sub denumirea ACSO Filiași.
Parteneriatul are și o miză sportivă importantă și anume ca juniorii Academiei să intre mai ușor în circuitul fotbalului de seniori, iar cei de la U16 în sus să aibă posibilitatea să se antreneze periodic cu echipa de Liga 3. Cimpoeru spune că există deja jucători de la grupele mari care fac parte din lotul formației din Filiași.
„Noi, de anul acesta, începând de la U19 și până la U13, mai exact participantele în Campionatul Național și Liga Elitelor, vom juca sub denumirea ACSO Filiași. Cu această ocazie vrem să le mulțumim omologilor noștri de la Filiași, Alin Pîrvuică și Florin Spînu, pentru această colaborare, care este benefică tuturor. Avem deja copii de la grupele mari care fac parte din lotul echipei din Filiași. Este o oportunitate pentru juniorii de la U16 în sus să ia contact cu Liga 3 și am vorbit și cu antrenorul Dragoș Bon, care s-a arătat încântat de ideea de a trimite periodic copii la antrenamentele sale, ca să-i cunoască și astfel să-i ajutăm să se familiarizeze cu Liga 3.
Tot ce înseamnă de la U12 până la U7, care participă în competițiile de la AJF Dolj, mergem în continuare pe Academia «Gică Popescu», iar de anul viitor revenim și cu grupele mari sub numele Academiei. Asta a fost hotărârea pe care am luat-o cu Gică Popescu”, a mai spus Ionuț Cimpoeru.