Universitatea Craiova poate rămâne în această vară fără unul dintre cei mai importanți jucători din lot. Assad Al Hamlawi, atacantul de bază al oltenilor, este pe radarul egiptenilor de la Pyramids, care sunt dispuși să ofere nu mai puțin de 5 milioane de euro. Fotoreporterul FANATIK l-a surprins relaxat pe vârful palestinian înainte de duelul cu Dinamo din SuperLiga.
După Universitatea Craiova – Dinamo 5-1, Mario Felgueiras a vorbit, în premieră, de oferta de 5.000.000 de euro pe care au primit-o oltenii pentru Assad Al Hamlawi. Oficialul nu a negat, spunând că toţi jucătorii sunt de vânzare pentru preţul corect:
„Nu știu nimic de Al Hamlawi. E normal că este abordat, normal că există interes după sezonul pe care l-a făcut. În momentul de față mi-a cerut să vină la meci și mă bucur. Asta contează. Are o accidentare mică. Toată lumea e de vânzare la Craiova. Toată lumea are un preț. Chiar și tu, nu? (n.r. râde). Asta este treaba patronului, nu mă bag eu aici”, a declarat Mario Felgueiras la zona mixtă, după meci.
Assad Al Hamlawi a ratat meciul cu Levski Sofia din prima manșă a turului doi preliminar din UEFA Conference League, din cauza unei întinderi musculare suferite înaintea partidei cu UTA. Atacantul palestinian nu a fost inclus nici pe foaia de joc pentru confruntarea cu Dinamo, din etapa a doua a SuperLigii și va rata chiar și returul cu Levski.
Atacantul Universității Craiova a făcut deplasarea la București alături de colegii săi pentru meciul cu Dinamo, însă antrenorul formației din Bănie, Filipe Coelho, nu se poate baza încă pe serviciile sale. Fanii olteni speră ca fotbalistul să își revină cât mai repede, întrucât programul echipei este unul extrem de încărcat, cu meciuri din trei în trei zile.
Assad Al Hamlawi a părut extrem de relaxat înaintea partidei cu Dinamo. Atacantul palestinian a ocupat un loc pe banca de rezerve înaintea fluierului de start, iar fotoreporterul FANATIK l-a surprins zâmbind. În perioada următoare, acesta ar putea prinde un transfer de senzație în Egipt.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2026/07/whatsapp-image-2026-07-25-at-201441.jpeg)
Conducerea celor de la Pyramids îl monitorizează cu atenție pe Assad Al Hamlawi și, potrivit celor de la TruMedia, este pregătită să pună pe masa Universității Craiova o ofertă de nu mai puțin de 5 milioane de euro. Rămâne de văzut cum vor decurge negocierile și dacă oficialii din Bănie sunt dispuși să își vândă vedeta din atac.