News

Ce se întâmplă cu bursele elevilor în anul școlar 2019-2020. Câți bani vor primi de la stat

23.08.2019 | 12:59
Ce se intampla cu bursele elevilor in anul scolar 20192020 Cati bani vor primi de la stat

Ministerul Educației Naționale a comunicat public ce se întâmpă cu bursele elevilor în anul școlar 2019-2020. Astfel, în urma calculelor, cabinetul Dăncilă a anunțat că valoarea minimă pentru bursele de performanță, de studiu sau ajutorul social să fie 100 de lei. În prezent, se acordă burse cuprinse între 8 și 1.000 de lei.

Bursele elevilor în anul școlar 2019-2020 pornesc de la minimum 100 de lei

Așadar, începând din anul școlar 2019-2020 (școala va începe pentru elevi din 9 septembrie, iar pentru studenți de la 1 octombrie) bursa minimă care va fi acordată va fi de 100 de lei. Acești bani trebuie asigurați din bugetele locale, informează Ministerul Educației Naționale.

„Astfel, în vederea asigurării echității în sistemul de învățământ/egalității de șanse la educație pentru toți copiii, inclusiv pentru cei proveniți din categorii sociale și economice dezavantajate, luând în considerare o medie a burselor acordate la nivelul țării, precum și execuția bugetară pentru aceste cheltuieli în anul trecut, s-a decis, împreună cu cei prezenți la consultări, să se propună ca începând cu anul școlar 2019-2020, bursele de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social să fie acorde într-un cuantum de minimum 100 de lei”, se arată în comunicatul Guvernului care explică hotărârea dată vara aceasta.

burse
Mulți elevi nu și-au primit bursele nici azi. Sursa foto: Gherla Info

În continuare, există mulți copii care nu își primesc bursele la timp sau chiar deloc

În noul an școlar se vor acorda deja cunoscutele burse, cele care au fost acordate și până acum, în funcție de bugetele de care dispun autoritățile locale: burse sociale sau de ajutor social, burse de merit, burse de performanță și burse de studiu. Bursele de performanță, de studiu sau de merit sunt acordate prin hotărârile consiliilor locale, iar cuantumul acestora diferă de la oraș la oraș.

Există foarte multe școli unde bursele au întârziat chiar și cu anii, mai ales în zonele cele mai defavorizate ale țării. Cu privire la rezolvarea acestei probleme, mai ales în localitățile unde elevii ajung cu greu și au nevoie de bursă de transport, autoritățile ridică de obicei din umeri.