Sistemul cardurilor de sănătate are foarte multe probleme în prezent, astfel că ministrul digitalizării Bogdan Ivan vrea să mute acest card în online. Mai exact pe telefon, asemenea unui card bancar, cu ajutorul unei aplicații.
Interesant, cei care au buletin electronic cu cip ar fi trebuit deja să îl poată folosi drept card de sănătate, însă realitatea este alta. Cu toate acestea, ministrul digitalizării Bogdan Ivan a cerut ferm ca sistemul CNAS să fie refăcut, considerând că e vorba despre un sistem foarte învechit.
În viitor, cardul de sănătate ar trebui să fie disponibil în format electronic, pe telefon, dar nu se va renunța nici la formatul fizic, în special pentru persoanele în vârstă care sunt depășite de progresul tehnologic. ”Sistemul cardului de sănătate urmează să fie refăcut cap coadă. Va fi inclusiv într-un wallet în format electronic.
Sistemul a fost făcut cu o tehnologie foarte veche, în urmă cu 16 ani. Nu ai cum să ți se dubleze numărul de beneficiari, să ai noi tehnologii, cu ceva ce nu s-a updatat tehnic în ultimii 16 ani”, a explicat ministrul Bogdan Ivan.
Astfel, autoritățile își vor da seama ult mai ușor unde se duc banii statului, dar și ce se va întâmpla cu taxele și impozitele plătite de oameni. Momentan, medicii se plâng că platforma de încărcare a datelor dă foarte multe erori, astfel că mulți pacienți au fost trimiși acasă pentru că era neclar dacă sunt asigurați, sau nu.
”Va fi trasabil totul, adică nu se va putea să-ți fie prescrisă aspirină de 10 ori într-o zi și să fie și decontată. Va fi totul trasabil și transparent, ca să se știe ce se întâmplă cu banii statului român, plătiți de oameni prin taxe și impozite. De când a fost implementat, cardul de sănătate nu a fost niciodată un loz câștigător pentru sistemul sanitar românesc.
Mai mult a încurcat lucrurile decât le-a simplificat. Platforma de încărcare a datelor a dat mai mult rateuri, iar medicii au fost obligați, de multe ori, să-și trimită pacienții acasă. Motivul? Ca să poată emite rețete compensate, ori trimiteri la specialist, trebuie să verifice dacă pacientul este asigurat. Dar nu se pot conecta la serverele CNAS, pentru această operațiune”, a mai declarat ministrul Ivan la Digi24.
Așadar, medicii nu puteau nici măcar să emită rețete compensate sau trimiteri către medicul specialist din această cauză, însă nu privesc cu ochi buni această schimbare. Medicii spun că pentru ei va fi o cheltuială în plus pentru că vor fi nevoiți să-și achiziționeze sisteme de cititoare contactless.
Modernizarea platformei CNAS va costa 180 de milioane de euro, însă banii vor fi asigurați de UE prin PNRR. ”Ceea ce e important este că o 100 de milioane de lei au fost salvați din PNRR, datorită muncii celor de la CNAS.
Împreună cu ei și cu echipa noastră am găsit o soluție tehnică pentru a salva acest proiect, acum este în procedură de achiziție publică și urmează să fie refăcut cap-coadă. Va fi atât în format fizic, cât și într-un wallet (portofel electronic, n.r.), la fel ca un card bancar”, a completat ministrul.