Sport

Vești excelente după accidentarea lui Denis Alibec. Atacantul e în lotul lui CFR Cluj pentru returul cu Young Boys. Fanatik confirmat. Update exclusiv

Denis Alibec a ieşit accidentat în minutul 22 al partidei CFR Cluj - Young Boys, din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor. Marius Şumudică primeşte veşti bune de la medici.
10.08.2021 | 18:18
Vesti excelente dupa accidentarea lui Denis Alibec Atacantul e in lotul lui CFR Cluj pentru returul cu Young Boys Fanatik confirmat Update exclusiv
ADVERTISEMENT
10-08-2021
15:18

Denis Alibec, în lotul lui CFR Cluj deplasat la Berna

Denis Alibec poate fi surpriza lui Marius Șumudică din returul cu Young Boys pentru calificarea în play-off-ul UEFA Champions League. Atacantul face parte din lotul lui CFR Cluj pentru meciul de la Berna, informația fiind dezvăluită de FANATIK încă din data de 4 august.

CFR Cluj a ratat victoria cu Young Boys în prelungirile partidei, iar returul de la Berna se anunţă unul foarte complicat pentru formaţia condusă de Marius Şumudică. Antrenorul campioanei României are bătăi de cap în plus după accidentarea lui Alibec.

Denis Alibec a fost înlocuit de Alexandru Păun, iar Şumudică a fost nevoit să facă unele ajustări tactice. Le-a cerut medicilor să îi ofere cât mai curând detalii legate de starea atacantului, pentru a şti dacă se poate baza pe el săptămâna viitoare la Berna. Alex Chipciu, un alt jucător important, a fost scos din lot, iar FANATIK a oferit toate detaliile scandalului.

ADVERTISEMENT

Ce se întâmplă cu Denis Alibec după accidentarea din meciul cu Young Boys. Veşti bune pentru Şumudică

“A simțit ceva la inghinal, unde a fost operat, a trebuit să-l scot. A spus că nu mai poate juca. Am pierdut jucătorul care putea să facă diferența în duelurile unu-contra-unu, care putea să primească între linii. Asta este… Trebuie să facă un RMN.

Nu pot să risc, să-l distrug. Se vede și la el lipsa de jocuri, acum l-am băgat la două zile distanță. El a făcut doar 10 zile de pregătire în Turcia, ne-a adus trei puncte cu Chindia, dar astăzi l-am pierdut. Nu știu cât va lipsi, a declarat Marius Șumudică la conferința de presă, conform Digi Sport.

ADVERTISEMENT

Primele veşti pe care le-a primit Marius Şumudică sunt încurajatoare. Conform informaţiilor FANATIK, Denis Alibec nu a mai resimţit dureri după finalul partidei. Datorită faptului că a ieşit repede de pe teren a evitat agravarea accidentării.

Marius Şumudică nu va miza pe Denis Alibec în partida de la Mioveni, dar speră să îl aibă apt pentru returul cu Young Boys

Denis Alibec va efectua miercuri seară un RMN, iar în funcţie de rezultat se va stabili şi perioada de indisponibilitate. Dar oamenii din staff-ul medical al campioanei sunt optimişti, mesaj pe care i l-au transmis şi lui Marius Şumudică.

ADVERTISEMENT

Totuşi, Marius Şumudică este decis să nu apeleze la serviciile lui Denis Alibec pentru partida cu CS Mioveni, programată vineri, 6 august, de la ora 21:30. Indiferent de rezultatul pe care îl vor anunţa cei din staff-ul medical.

Miza pentru Şumudică este să poată conta pe Denis Alibec în partida din Elveţia, programată marţi 10 august, de la ora 21:30. CFR Cluj încearcă să obţină calificarea în faza play-off a Ligii Campionilor, ceea ce ar însemna cel puţin prezenţa în grupele Europa League.

ADVERTISEMENT

Denis Alibec, măcinat de accidentări în sezonul 2020-2021. S-a operat la Barcelona şi a lipsit trei luni de pe gazon

Denis Alibec a avut numeroase probleme medicale în sezonul 2020-2021, motiv pentru care a avut dificultăţi de acomodare la Kayserispor. Astfel că turcii au decis în cele din urmă să nu îl păstreze în lot şi a fost împrumutat la CFR Cluj.

Cea mai gravă problemă pentru Denis Alibec a fost o ruptură la muşchii aductori pe care a suferit-o în luna ianuarie. În cele din urmă a fost operat la Barcelona şi a revenit pe gazon abia în luna aprilie.

În cazul în care va trece de Young Boys Berna, CFR Cluj va juca împotriva învingătoarei dintre Ferencvaros şi Slavia Praga pentru calificarea în grupele Champions League.

ADVERTISEMENT