News

Ce se întâmplă cu examenul de licență și cu dizertația pentru master în acest an

07.04.2020 | 16:28
Ce se intampla cu examenul de licenta si cu dizertatia pentru master in acest an
Decizie neașteptată. Ce se întâmplă cu cei 45 de studenții de la Drept care au copiat la examene. Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Ministrul Educației, Monica Anisie, a afirmat că examenul de licență și dizertația masteranizilor vor fi susținute, în acest an, în aceeași perioadă în care se vor desfășura examenele de admitere la masterat și doctorat.

Examenele, stabilite în funcție de bacalaureat

Admiterea la ciclul de licenţă în învăţământul universitar se va organiza după susţinerea examenului naţional de bacalaureat, iar admiterea la masterat sau doctorat se va organiza la susţinerea examenului de licenţă sau dizertaţie”, a afirmat Monica Anisie, într-o conferință de presă susținută marți.

ADVERTISEMENT

Astfel, examenul de bacalaureat este programat în luna iulie, iar calendarul examenelor de admitere sau absolvire organizate de către universități au această dată ca termen de reper.

Ministrul Educației și Cercetării a precizat că acest calendar poate suferi modificări în funcție de durata stării de urgență și de deciziile luate de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență.

ADVERTISEMENT

Susținerea tezelor de doctorat se va putea face online. Secretarul de stat pentru învățământul universitar, Gigel Paraschiv, a precizat că susținerea tezelor se va putea face online, dar cu public, iar înregistrările vor fi arhivate în fiecare universitate.

Activitățile care vor trebui recuperate după starea de urgență

În ce privește cursurile din universități, Anisie susține că acestea se pot desfășura online în condiții bune, în afară de activitățile care presupun aspecte de ordin practic, precum laboratoarele sau proiectele. Acestea vor trebui recuperate după încetarea stării de urgență.

ADVERTISEMENT

În ceea ce priveşte învăţământul universitar, activităţile se vor desfăşura în mediul online, cu excepţia celor care necesită laborator sau proiect. Activităţile care impun interacţiunea faţă în faţă vor fi recuperate modular, intensiv, după încetarea stării de urgenţă”, a adăugat Anisie.

De asemenea, universităților li se va permite să organizeze și examenele din sesiunile de sfârșit de semestru prin mijloace online, dacă acest lucru este posibil.

ADVERTISEMENT