S-a repus în discuție brandul de țară, ”Romania, explore the Carpathian garden”, cu logo-ul sub forma unei frunze, pus deasupra numelui țării. Acesta a fost lansat de Elena Udrea, pe vremea când era ministru al turismului.
Actualul ministru al turismului, Constantin Daniel Cadariu, vrea să înlocuiască frunza din perioada când Elena Udrea era unul dintre cei mai importanți și vocali politicieni ai regimului Băsescu.
”Este în vigoare. S-au cheltuit acum 10-12 ani 30 de milioane de euro, bani europeni. Este în proprietatea ministerului.
Stă nefolosit de atunci. (..) Nu e folosit aproape deloc”, a spus Constantin Daniel Cadariu, la TVR.
Pentru relansarea brandului s-a înființat un Consiliu de Brand Turistic Național. Reprezentanții consiliului vor alege o nouă imagine de promovare a României, care să atragă cât mai mulți vizitatori.
”În urma discuțiilor avute, am constituit un consiliu de brand turistic național, printr-un ordin de ministru, în care am acceptat foarte mulți reprezentanți ai celor care reprezintă activitatea turistică și mai puțin reprezentanți ai ministerului și de la care așteptăm să ne propună o nouă strategie de promovare și de marketing pentru turism, strategie în care să se includă inclusiv posibilitatea de a revigora și logo-ul și brandul pe care România îl are în momentul de față.
Principala lui sarcină ar fi să ne spună nouă, Ministerului, cum să acționăm în ceea ce privește promovarea și marketingul”, a mai declarat ministrul turismului.
De altfel, Constantin Daniel Cadariu a mai precizat că speră ca în 2022 țara noastră să atragă un număr de 1,5 milioane de vizitatori, de peste hotare. Acest lucru ar fi benefic pentru România, având în vedere că sectorul turistic este unul dintre cele mai afectate de pandemie.
Reamintim că brandul turistic ”România, explore the Carpathian garden” a fost lansat de Elena Udrea, în anul 2010. S-a întâmplat în cadrul Zilei Naționale a României, la Expoziția Mondială 2010.