Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Probleme pentru George Puşcaş la Dinamo: “Resimte dureri, îl ţin în loc!” Andrei Nicolescu anunţă noi transferuri. Exclusiv

Dinamo se gândește deja la sezonul viitor. Andrei Nicolescu a dat cărțile pe față despre situația lui George Pușcaș, dar și despre transferurile care urmează. Vezi pe Fanatik.ro toate detaliile.
15.04.2026 | 15:01
Probleme pentru George Puscas la Dinamo Resimte dureri il tin in loc Andrei Nicolescu anunta noi transferuri Exclusiv
Andrei Nicolescu (49 de ani) a spus totul despre George Pușcaș (30 de ani). Ce transferuri pregătește Dinamo. Sursa Foto: Colaj FANATIK.
ADVERTISEMENT

Dinamo are un play-off sub așteptări, dar conducerea lucrează deja la planul pentru sezonul următor. Andrei Nicolescu (49 de ani) a vorbit în direct despre situația atacantului George Pușcaș (30 de ani), dar și despre transferurile care vor urma în vară. Vezi pe Fanatik.ro ce a declarat oficialul dinamovist în direct la FANATIK SUPERLIGA.

Andrei Nicolescu a spus totul despre George Pușcaș. Ce probleme are atacantul lui Dinamo

George Pușcaș, cel care a debutat în SuperLiga la 29 de ani în meciul contra lui FC Argeș din etapa 3 a play-off-ului, a fost adus de Dinamo în iarna acestui an. Atacantul, deși a bifat deja minute pentru noua sa echipă, încă nu dă randamentul sperat. Andrei Nicolescu a spus exact cu ce se confruntă experimentatul vârf și a oferit drept exemplu situația unui alt fotbalist al „câinilor”.

ADVERTISEMENT

„Nu știm… El, după ce și-a făcut tratamentul singur, a venit la noi și am intrat și noi în procedura lui de recuperare. Acum sunt încă mici semne de întrebare față de cum a fost procedura lui de recuperare și dacă a fost cea mai potrivită. Nu aș vrea să dau detalii din interior, dar cred că și pentru el este o perioadă grea. Trage foarte mult la antrenamente. Încă mai resimte ceva, nu joacă refăcut total.

Așa a fost și la Mazilu. Când a venit la noi era o prognoză pentru ce avea el, dar noi am descoperit că era vorba de altceva. Acum e sănătos, pe picioare, deși când venise era mai grav decât se anticipase. Pușcaș are o dorință foarte mare, dar până nu rezolvăm problema asta nu îi putem cere mai multe. El are anumite mișcări în care resimte dureri. În zone importante din activitatea pe teren, durerea aia îl ține în loc”, a spus inițial Andrei Nicolescu.

ADVERTISEMENT

Vești importante despre transferurile puse la cale de Dinamo în vară

Dinamo este deja cu gândul la mercato de vară, când va avea perioada necesară să aducă jucători cu care să întărească lotul și să lupte pentru noi performanțe în sezonul viitor. Andrei Nicolescu, cel care a dezvăluit deja investiția de 1 milion de euro la echipa bucureșteană, a oferit detalii despre planul pus la cale de conducerea echipei din „Ștefan cel Mare”.

ADVERTISEMENT

„Se creionează perioada de transferuri din vară. Așteptăm finalul de campionat pentru deciziile legate de jucătorii noștri. Departamentul de scouting are deja liste. Eu nu iau decizii singur. Eu mă ocup de zona administrativă, de organizare și reprezentarea clubului. Pe partea sportivă este o structură de decizie mult mai bine definită, la fel și pe partea comercială și administrativă. Nimic nu este întâmplător”, a mai spus președintele executiv al lui Dinamo la FANATIK SUPERLIGA.

ADVERTISEMENT

Andrei Nicolescu anunţă noi transferuri la Dinamo