Ce se întâmplă cu Gnohere, Rusescu și Moruțan. “O să vedem dacă o să joace mai mult!”

Iuliana Spirache   
in FCSB
01/03/2019, 12:22
Ce se întâmplă cu Gnohere, Rusescu și Moruțan. “O să vedem dacă o să joace mai mult!” GALERIE FOTO
Florinel Coman, Harlem Gnohere și Antonio Jakolis îl fekicită pe Olimpiu Moruțan pentru un gol înscris pentru FCSB

Mihai Teja, antrenorul celor de la FCSB, a vorbit despre Harlem Gnohere, Raul Rusescu și Olimpiu Moruțan și a dezvăluit ce se întâmplă cu cei trei jucători care fac parte din lotul vicecampioanei României. Tehnicianul român susține că va introduce în primul unsprezece jucătorii care sunt în cea mai bună formă, dar este sigur că cei trei fotbaliști vor da totul pentru a impresiona în momentul în care vor primi șanse.

Mihai Teja, despre ce se întâmplă cu Gnohere, Rusescu și Moruțan

“Rusescu și Gnohere se pregătesc foarte bine, își așteaptă șansa. Sunt sigur că vor juca foarte bine când vor intra pentru că vor avea o dorință de afirmare mai mare. Gnohere este jucătorul nostru, e foarte important pentru mine. El este golgheterul echipei și are o dorință mare de a reveni. Sunt sigur că o să dea mai multe goluri pe viitor.

Le primeşti GRATIS cu revista TAIFASURI! Faimoasele GHEARE DE BUCĂTĂRIE au ajuns și în România! Americanii nu pot trăi fără ele! Detalii AICI

La Steaua joacă fotbalistul care este într-o formă bună și care dă goluri. Primordială la Steaua este performanța. Sunt importanți jucătorii care au cotă și care ar trebui să fie vânduți, dar eu îmi doresc ca cel mai bun jucător să joace pentru a face performanță. Vor juca fotbaliștii care sunt în cea mai bună formă”, a spus Mihai Teja.

Olimpiu Moruțan îl felicită pe Harlem Gnohere după o reușită în meciul FCSB – Poli Iași

Mihai Teja: “Nu mă întrebați pe mine cât va juca Moruțan!”

În anul 2019, Olimpiu Moruțan a fost folosit de Mihai Teja în două rânduri. Mijlocașul transferat de Gigi Becali de la FC Botoșani a evolouat în 32 de minute în meciul din etapa 22, iar în cel din runda cu numărul 24 a prins 45 de minute. În rest, fotbalistul nu a fost inclus în lotul vicecampioanei României.

“Moruțan se simte bine, cred că se simte bine. O să vedem dacă o să joace mai mult. Totul depinde de cum o să evolueze atunci când are șanse. Sunt mulțumit de el. Nu mă întrebați pe mine cât va juca el pentru că singur își decide viitorul prin evoluțiile pe care le are“, a mai spus Mihai Teja.

Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI!
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles