News

Ce se întâmplă cu începutul școlii și alegerile locale. Ludovic Orban a făcut anunțul final

06.09.2020 | 15:25
Ce se intampla cu inceputul scolii si alegerile locale Ludovic Orban a facut anuntul final
ADVERTISEMENT

Începutul școlii și alegerile locale, două subiecte extrem de arzătoare din ultima perioadă, au fost tranșate de premierul Ludovic Orban.

Duminică, șeful Executivului a anunțat când începe școala în România și la ce dată au loc alegerile pentru primării și consilii.

ADVERTISEMENT

Astfel, Orban a reiterat ideea conform căreia cele două evenimente majore ale lunii vor avea loc așa cum au fost stabilite inițial: 14 septembrie și 27 septembrie.

Ludovic Orban, anunț final în legătură cu începutul școlii și alegerile locale

Prezent într-o vizită oficială la Bistrița, Ludovic Orban a ținut să facă unele precizări privind începerea anului școlar 2020-2021 și alegerile locale.

ADVERTISEMENT

După speculațiile din ultimele zile apărute în legătură cu posibilitatea ca startul școlii să se amâne pentru 1 octombrie, premierul a revenit asupra subiectului și a spus că școala debutează așa cum a fost stabilit inițial, pe 14 septembrie.

Apoi, tot recent, mai multe voci din Opoziție, în special din PSD și Pro România, au lansat ipoteza privind o posibilă amânare a alegerilor locale. Și în acest caz, Orban a spus că nu se pune problema, iar programul stabilit inițial pentru scrutin se va respecta.

ADVERTISEMENT

”Şcoala va începe la 14 septembrie, iar alegerile se vor ţine la 27 septembrie. Este ridicolă această idee exprimată de PSD, la fel de ridicolă ca moțiunea de cenzură. Cum să amâni alegerile? Şi aşa s-a prelungit mandatul aleşilor locali, alegerile au fost o dată amânate.

Data de 27 septembrie este convenită de comun acord între toţi liderii politici şi data alegerilor nu a fost fixată prin hotărâre de guvern, ci a fost fixată prin lege, în Parlament, care a fost adoptată cred că aproape în unanimitate.

ADVERTISEMENT

Deja campania este în curs, deja formaţiunile politice şi-au prezentat candidaţii, candidaţii sunt în competiţie electorală, cetăţenii sunt informaţi despre aceşti candidaţi, îşi formează opţiunile şi este fundamental pentru comunităţile locale să aibă reprezentanţi legitimi”, a declarat Orban duminică, într-o conferinţă de presă susţinută la Bistriţa, scrie Agerpres.

Orban, săgeți către PSD

Premierul nu a ezitat să atace din nou PSD-ul în acest context al alegerilor locale. Liderul liberalilor a spus că celor de la PSD “le este frică de alegeri”.

“Sigur că le este frică pesediştilor de alegeri, în ultima vreme le-a fost foarte frică de alegeri şi e normal să le fie frică de alegeri, pentru că lumea s-a cam lămurit cum stă treaba cu PSD”, a mai spus premierul.

Recent, Marcel Ciolacu spune că ”dacă Guvernul Orban amână redeschiderea școlilor, alegerile locale trebuie amânate”.

ADVERTISEMENT