Clubul Dinamo a fost zguduit vineri de o nouă tragedie. Microbuzul care transporta echipa a II-a a fost implicat într-un accident la Câmpulung, care s-a soldat cu decesul lui Constantin „Gogu” Covaciu, maseurul echipei.
Andrei Nicolescu a dat ultimele detalii la FANATIK SUPERLIGA despre această tragedie, spunând că toată lumea e afectată de ceea ce s-a întâmplat, iar juniorii au trăit un adevărat coşmar. Luni, o delegaţie a celor de la Dinamo vor merge la priveghi:
„A fost un weekend greu. Ne pregăteam pentru meciul de la Galaţi, dar ne-am reorientat. Am avut acest deces, este o situaţie tragică. Mai avem şi alţi membrii ai staff-ului şi jucători care au fost afectaţi de accidentul ăsta. Toţi copii sunt şocaţi. Acolo erau 11 copii în microbuz, 17-18 ani. Nu e uşor. Erau mai mulţi care s-au antrenat cu prima echipă.
Sunt copiii noştri de viitor. Trebuie să ne organizăm cât mai bine, să fim lângă familia lui nea Gogu. O să mergem şi cu o parte din prima echipă la priveghi. O să facem o delegaţie cu cei care l-au cunoscut, în frunte cu Cătălin Cîrjan. Voi merge şi eu. Vineri am schimbat tot programul. Am mers la Câmpulung, era important să fim acolo, să vedem ce putem să facem.
Nu vreau să le compar. Celelalte accidente au ţinut de condiţii medicale. Aici, pe şoselele din România se întâmplă destul de des. Ca şi idee, mi se pare că suferim din cauza lipsei de implicare. Clubul va avea grijă şi va încerca să fie cât mai aproape de familie. E un moment greu, trebuie să fim toţi aproape. Pentru cei care îl ştiau, a fost impact. Şi Cătălin a avut o reacţie imediată pentru că nu se aştepta sub nicio formă.
Pentru copii ăia e o traumă. Să iasă din acel microbuz, să vadă oameni întinşi pe jos. Scene pe care nu le doreşti nimănui. Eu am văzut tot. Am vorbit cu oamenii. Cu o zi înainte, respectivul domn nu era fără nicio problemă. În dimineaţa aia părea pe grabă, aşa. Nu ştiu ce s-a întâmplat şi nu e treaba mea. Dar premisele de la hotel şi cum era panta, a fost un moment nefast complet”, a spus Nicolescu la FANATIK SUPERLIGA.
Preşedintele lui Dinamo a dezvăluit că clubul va de în judecată firma de transport. Toţi juniorii vor avea consiliere psihologică. Adrian Ropotan a suferit răni serioase. Din fericire, antrenorul echipei a fost externat, dar are o fractură la mână şi o fractură de piramidă nazală:
„(n.r. Dacă clubul va da în judecată firma de transport). Evident, clubul îşi va lua toate măsurile, o să facem tot ce trebuie. Deocamdată trebuie să ne organizăm şi să ne luăm măsurile. Vom apela la toate pârghiile legale. Aveam un contract. Existând o firmă de transport local, era peste mână să angajăm pe altcineva. Apelăm la firme locale pentru transportul local. Totul a fost pe contract.
Hotelul este undeva într-un deal. E greu să intre un autocar acolo. De aceea am închiriat două microbuze pentru staff şi jucători. Era cel mai logic lucru. Am rămas şocat de eveniment. Dimineaţa aia, iniţial, veştile erau grave, dar aveam speranţa că se rezolvă. Că asta este, mergem la spital, avem câţiva accidentaţi, dar nu e tragic. Dar 40 de minute mai târziu, că ambulanţa a venit după 40 de minute… de abia după aia am aflat tragedia. Şi s-a schimbat complet.
Ropotan este externat, este acasă. Are o fractură, i s-a pus o tijă, are o fractură de piramidă nazală şi câteva copci în cap. Am vorbit de dimineaţa cu el, era ok, chiar prea nerăbdător să reluăm. Este super profesionist, se gândea la echipa lui şi la ce e de făcut. A cerut toate informaţiile despre toţi copii. Nu este uşor nici pentru el.
Şi noi ne dorim ca la primele întâlniri să asiste şi un psiholog specializat. Şi ceilalţi au avut parte de şoc, chiar dacă n-au trăit nimic. Sunt şi ei în stare de şoc. E o drama care se întâmplă. Vinovatul moral este statul român şi politicienii care nu fac nimic pentru educaţie şi infrastructură de 30 de ani. Din această cauză păţim lucruri care ne afectează”, a spus Andrei Nicolescu la FANATIK SUPERLIGA.