Cum se simte Mădălina Crețan acum, după doi ani și jumătate de când Nosfe s-a stins din viață. Perioada de după întâmplarea tragică nu a fost deloc una ușoară, dar lucrurile par să se așeze.
În urmă cu doi ani și jumătate, Darius Crețan, cunoscut publicului drept Nosfe, s-a stins din viață brusc, la 37 de ani, după ultimul concert al său. În urma lui a lăsat o soție îndurerată și o fiică, la vremea aceea de numai 7 ani.
Mădălina Crețan a suferit cumplit după pierderea celui cu care plănuia să-și trăiască tot restul vieții. Însă, timpul, dar și terapia, au ajutat-o să-și revină și să se refacă emoțională după momentul extrem de dificil.
„Este imposibil să nu te refaci, dar este foarte important să îți dorești să te refaci. Eu am mai tot postat și pe social media despre asta. Dacă îți place ca om poziția de victimă, poți să rămâi acolo pentru tot restul vieții tale.
Mie nu îmi place și nu mi-a plăcut niciodată și automat tot ce am făcut în acești ani a fost ca eu să mă vindec și să pot să mă întorc la omul vesel şi fericit care eram înainte.
În primul rând pentru mine şi în al doilea rând pentru fetița mea și în al treilea rând, pentru că dacă Darius mă privește de undeva, el m-a iubit aşa cum eram când m-a cunoscut”, a declarat Mădălina Crețan, pentru wowbiz.ro.
Pentru mulți, dragostea dintre Mădălina și Nosfe era un exemplu și părea desprinsă din basme. Tocmai de aceea, unora le este aproape imposibil să și-o imagineze lângă un alt bărbat.
Cu toate acestea, ea nu neagă posibilitatea de a-și mai reface viața. Recunoaște, însă, că celui care va vrea să o cucerească nu-i va fi ușor deloc să se ridice la nivelul artistului. „Nu ştiu dacă sunt pregătită, nu cred neapărat că sunt. Darius încă este un etalon de bărbat în mintea mea.
Și atunci pentru bărbații care îşi doresc ceva de la mine, nu știu dacă este neapărat un termen de comparație fericit pentru ei și atunci nu mă gândesc la asta. Simt că dacă s-ar întâmpla sau ar trebui să se întâmple, o să vină de la Dumnezeu şi de la el. Când trebuie, cum trebuie. Voi ști, probabil”, a completat Mădălina Crețan.