Deși pornea cu prima șansă la calificare, FCSB a fost învinsă în dubla manșă de Shkendija și a ratat accederea în următorul tur UEFA Champions League. Mihai Popescu a avut încă o evoluție modestă, iar Andrei Vochin a oferit o explicație pentru forma slabă a fundașului central.
FCSB își va continua aventura europeană în turul trei al UEFA Europa League, după ce a pierdut și manșa retur în fața lui Shkendija. Mihai Popescu a avut o prestație modestă, iar Andrei Vochin a explicat care este situația fundașului de echipă națională.
În cadrul FANATIK SUPERLIGA, Andrei Vochin a transmis că Mihai Popescu a pierdut foarte mult la partea fizică în acest sezon. Totodată, oficialul FRF consideră că lipsa concurenței pe post i-a indus o stare de relaxare fundașului, iar din cauza acestui lucru și-a pierdut și agresivitatea pozitivă.
„(n.r. – Ce se întâmplă cu Mihai Popescu?) În primul rând, partea fizică, care este în regresie la toți jucătorii celor de la FCSB. La un jucător de profilul lui Mihai Popescu, partea fizică este un mare atuu.
Lipsa unei concurențe reale îl face să regreseze. Era Dawa acolo și punea presiune. Puteau să alterneze meciurile din campionat cu cele din cupele europene, iar dorința de a fi titular te făcea să arăți la antrenamente că meriți să fii titular.
Lucrul acesta nu s-a mai întâmplat. FCSB-ul are probleme la nivelul fundașilor centrali! Vor avea probleme și săptămâna viitoare, Ngezana nu va juca din cauza celui de-al treilea cartonaș galben.
La FCSB, fundașii centrali aveau această agresivitate pozitivă pentru că stăteau aproape de adversar, aveau un timing foarte bun în momentul în care intrau în duel cu adversarul. Lucrurile acestea nu s-au văzut nici la Ngezana în primele 10-15 minute”, a declarat Mihai Popescu.