News

Ce se întâmplă cu pensiile românilor în contextul zilelor libere din iunie. Anunțul președintelui Casei Naționale de Pensii

Președintele Casei Naționale de Pensii a anunțat ce se întâmplă cu pensiile românilor în contextul zilelor libere din iunie.
28.05.2023 | 13:15
Ce se intampla cu pensiile romanilor in contextul zilelor libere din iunie Anuntul presedintelui Casei Nationale de Pensii
Vor întârzia pensiile românilor în contextul zilelor libere din iunie. Anunțul președintelui Casei Naționale de Pensii. Sursa foto: hepta.ro / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), a anunțat ce se întâmplă cu pensiile românilor în contextul zilelor libere din iunie. Care sunt șansele ca veniturile seniorilor să vină cu întârziere.

Vor întârzia pensiile românilor în contextul zilelor libere din iunie. Anunțul președintelui Casei Naționale de Pensii

După cum se știe deja, luna iunie va debuta cu o minivacanță de cinci zile pentru români. Mai exact, va exista o ”punte” între zilele libere legal – 1 iunie, Ziua Copilului, și 5 iunie – Rusalii.

ADVERTISEMENT

În aceste condiții, mulți pensionari și-au pus întrebarea cum vor intra în posesia veniturilor lor în prima lună de vară. În acest weekend, președintele Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, a explicat cum vor veni pensiile în luna iunie.

Noi avem o convenție încheiată cu Compania Națională Poșta Română unde avem niște termene foarte clare atât privind plata sumelor necesare pentru achitarea pensiilor către Compania Națională de Poștă, cât și achitarea acestor pensii către beneficiarii noștri, pensionari”, explică Baciu, la Antena 3.

ADVERTISEMENT

Apoi, șeful CNPP a admis că în această perioadă avem de a face cu o situație excepțională. Asta pentru că zilele libere coincid cu cele în care ar trebui să demareze procesul de livrare a pensiilor. Cu toate acestea, din 2 iunie, angajații Poștei vor lucra.

”După cum bine știți, începând cu prima zi a fiecărei luni, noi începem deja să achităm pensiile către pensionari. Într-adevăr, este o situație excepțională generată de aceste zile.

ADVERTISEMENT

Am luat legătura cu Directorul General al Companiei Naționale Poșta Română, Valentin Ștefan și mi-a garantat că pe data de 2 iunie, factorii poștali lucrează, astfel prima zi de achitare a pensiilor este de 2 iunie și după aceea, intrăm de pe 6 iunie, începem în calendarul normal prevăzut de convenția încheiată, de achitare a pensiilor”, a anunțat Daniel Baciu.

Pensiile pe card nu vor avea întârzieri

Lucrurile sunt mult mai clare dacă vorbim de pensiile care vor veni pe card. Acestea nu vor avea întârzieri. ”Aceste pensii achitate la cont se fac foarte repede, practic se fac pe cale electronică și aici nu avem absolut nici o întârziere.

ADVERTISEMENT

Într-o singură zi se achită toate pensiile pentru beneficiarii care au optat pentru această modalitate de plată”, a mai adăugat Președintele Casei de Pensii pentru postul de știri citat.

ADVERTISEMENT
Tags: