Ramona Crăciunescu a părăsit Survivor România pe 8 martie. Fosta concurentă a recunoscut că se confruntă cu probleme de sănătate, dar nu regretă decizia de a participa la emisiune. Mai mult, și-ar dori să se întoarcă în jungla dominicană.
Ramona Crăciunescu a rămas plăcut surprinsă să afle câți oameni au susținut-o în perioada petrecută la Survivor România. Mai mult, unii i-au spus că au plâns atunci când au aflat că va părăsi Survivor România. Chiar dacă acum are probleme de sănătate, Războinica spune că ar reveni oricând în jungla dominicană și nu regretă că a acceptat provocarea de a participa la Survivor România.
În timpul concursului, Ramona Crăciunescu a avut sângerări stomacale, iar acum va avea nevoie de o perioadă îndelungată pentru a se recupera. Aceasta a recunoscut că s-a speriat foarte tare în momentul în care a leșinat.
“Problemele de sănătate cu care m-am întors de acolo sunt de durată ca și recuperare. Stomacul meu se pare că nu a reacționat prea bine la cocos și asta a făcut să mă confrunt cu sângerări stomacale.
Faptul că acolo am leșinat, m-a făcut să mă sperii destul de rău. Sănătatea, uneori, oricât ți-ai dori și crezi tu că poți, nu te ajută. Îmi doresc foarte mult să mă refac și să nu mai am probleme.
Nici piciorul drept nu este într-o stare prea bună, dar cu fizioterapie am să-mi revin, iar la stomac încă fac mai multe investigații, acolo e ceva mai grav”, a spus Ramona Crăciunescu pentru Click.
Războinica a recunoscut că în toată această perioadă i-a fost foarte dor de fiul și iubitul său.
După terminarea concursului, Ramona Crăciun speră că va putea să păstreze legătura cu o parte dintre colegii săi. Abia așteaptă să-i reîntâlnească pe Alex Delea, Angela, Alex Nedelcu, Ana sau Ștefania.