News

Ce se întâmplă cu recalcularea pensiilor. Plata retroactivă va începe în luna mai

Recalcularea pensiilor va fi finalizată în curând, potrivit unui anunț transmis de șeful Casei de Pensii Publice, Daniel Baciu.
16.04.2025 | 15:04
Ce se intampla cu recalcularea pensiilor Plata retroactiva va incepe in luna mai
Ce se întâmplă cu recalcularea pensiilor. colaj Fanatik/ Foto freepik/lapensie.ro
ADVERTISEMENT

Recalcularea pensiilor va fi finalizată în curând, deși ar fi trebuit ca această etapă să fie încheiată acum aproximativ opt luni. Șeful Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu, a transmis că peste 90 la sută din procesele de recalculare au fost efectuate.

Anunț important privind recalcularea pensiilor

Este vorba de circa 130.000 de dosare ale românilor care au lucrat în fostul sistem agricol. Procesul de recalculare în aceste cazuri ar urma să fie finalizat înainte de sărbătorile pascale, iar majorările pot ajunge chiar la aproape 1.000 de lei.

ADVERTISEMENT

Amintim că marea recalculare a pensiilor, prevăzută în noua lege care a intrat în vigoare în 2024, ar fi trebuit să fie gata în septembrie 2024. „În momentul de față suntem pe finalul acestui proces. Avem peste 90%, deja ne apropiem de 95% din acești 130.000 de pensionari agricultori finalizate aceste dosare.

Marea majoritate a acestor pensionari se află în această zonă a indemnizației sociale. Aici avem un pensionar care, de la 1.281 de lei, a ajuns de la 2.130 pensie în plată după această recalculare. Pentru fiecare categorie de recalculare se dezvoltă practic un nou modul informatic.

ADVERTISEMENT

Faptul că sunt atât de multe cereri care sunt primite la ghișeele caselor teritoriale de pensii, colegii mei n-ar avea timpul efectiv necesar să le finalizeze pe toate într-un termen atât de scurt”, a transmis președintele Casei de Pensii, la Digi 24.

Când va începe plata retroactivă

Având în vedere întârzierile apărute, statul va achita retroactiv sumele în plus. Banii ar urma să ajungă la beneficiari din luna mai, adică peste câteva săptămâni, conform sursei citate. Plățile vor fi efectuate automat, fără ca pensionarii să fie nevoiți să facă alte solicitări.

ADVERTISEMENT

Amintim că în luna aprilie, pensionarii cu venituri mici primesc un ajutor financiar de la stat, în valoare de 400 de lei. Beneficiarii sunt vârstnicii ale căror venituri nu depășesc 2.574 de lei. Cea de-a doua tranșă de 400 de lei va fi acordată în luna decembrie.

ADVERTISEMENT