Fundașul giuleștenilor a resimțit dureri la ceafă după un duel cu Daniel Bîrligea și a fost schimbat imediat cu Iulian Cristea. Contactat de FANATIK, Săpunaru a explicat că i s-a blocat gâtul și din această cauză nu a mai putut continua jocul.
Cu două zile înaintea întâlnirii Rapid – FC Hermannstadt, din etapa a 26-a din SuperLiga, președintele Daniel Niculae a dat vești îmbucurătoare în ceea ce-l privește pe Cristi Săpunaru, însă a precizat că problemele lui Răzvan Onea, și el accidentat cu CFR Cluj, sunt mult mai mari.
”Din păcate, Răzvan (n.r. – Onea) a suferit o ruptură fibrilară, nu va putea fi pe teren o perioadă scurtă sperăm noi. Foarte mult ghinion, din păcate. A intrat mereu foarte bine, și-a câștigat postul de titular, a făcut partide bune și s-a accidentat.
Cristi (n.r. – Săpunaru) și-a revenit, se antrenează normal și sperăm să putem conta pe el vineri. Eu nu cred în blesteme, chiar dacă în istoria clubului au fost multe ’accidente’.
Dacă vrem să redevenim o echipă mare, trebuie să trecem peste aceste lucruri. Prefer și bara frumoasă și golul urât dacă ne aduc puncte în clasament”, a declarat Niculae, la Liga Digisport.
Într-o intervenție la FANATIK SUPERLIGA imediat după victoria din Gruia, acționarul minoritar al Rapidului, Victor Angelescu, a dezvăluit că fundașul Cristi Săpunaru avea amețeli după lovitura primită în zona cervicală, dar a precizat că nu se pune problema ca acesta să nu joace cu FC Hermannstadt.
În urmă cu o zi, oficialul giuleștenilor a revenit la FANATIK SUPERLIGA și a afirmat că jucătorul se simte mult mai bine și în proporție de 90% va fi apt pentru partida de vineri seară, din etapa a 26-a.
Săpunaru a jucat în toate cele 25 de meciuri ale Rapidului din actuala ediție a SuperLigii. În această perioadă, veteranul din defensiva lui Cristiano Bergodi a marcat un gol și a oferit un assist. ”Săpun”, care pe 5 aprilie va împlini 40 de ani, mai are contract cu ”alb-vișinii” până la finalul sezonului.
Giuleștenii, care au urcat pe locul 2 în clasament după victoria din Gruia, urmează să joace în Giulești cu FC Hermannstadt. meciul este programat vineri, 16 februarie, de la ora 20:00.