Gigi Becali îl dorește în mod expres de Denis Drăguș, dar transferul acestuia este condiționat de faptul că atacantul trebuie să-și rezolve problema contractuală cu Trabzonspor. Iar aici se pare că lucrurile nu sunt deloc simple.
Internaționalul român mai are doi ani de contract cu Trabzonspor în care ar urma să încaseze peste 3.000.000 de euro și este dispus să renunțe la jumătate din sumă pentru a deveni jucător liber de contract, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate.
Însă, negocierile dintre părți nu au avut finalitate, gruparea turcă dorind să obțină o sumă de bani din cedarea lui Drăguș. În aceste condiții, echipele interesate de atacantul român au bătut în retragere, mai ales că jucătorul are și un salariu de 1,5 milioane de euro.
”Toate cluburile interesate de Denis Drăguș vor să evite plata unei sume de transfer către Trabzonspor. Mai mult, faptul că salariul oferit românului era considerabil mai mic decât cel pe care îl are la Trabzonspor a dus la blocarea negocierilor.
S-a ajuns la un blocaj total între conducerea clubului interesat să-l transfere și agentul jucătorului din cauza diferenței salariale”, a scris publicația turcă 61saat, despre situația de moment a lui Drăguș.
Deși la un moment presa din Turcia a scris despre faptul că FCSB ar fi dispusă să plătească o sumă de transfer pentru Denis Drăguș, Gigi Becali a dezmințit informația și a precizat că este interesat doar dacă jucătorul vine liber de contract. Patronul a explicat la FANATIK SUPERLIGA de ce a luat această decizie.
”Gândiți-vă că îl iei pe Drăguș și el vrea peste 1 milion de euro salariu pe an. Apoi, dacă îl semnezi pe trei ani îi dai 3 milioane de euro numai salariu. Și mai dai pe el 1 milion la transfer, dar el costă, de fapt, 4 milioane. Dar nu e numai asta. Mai costă și taxele 1 milion de euro în trei ani. Așadar, ajungi la 5 milioane”, a declarat Becali.
Deși mai are doi ani de contract cu Trabzonspor, Denis Drăguș nu mai intră în planurile de viitor ale turcilor, care l-au adus în această vară pe superstarul egiptean Mohamed Salah și încearcă să-l transfere și pe uruguayanul Darwin Nunez.
În aceste condiții, internaționalul român va trebui să găsească o cale de a pleca. În caz contrar, dacă va rămâne la Trabzonspor, el riscă să nu mai prindă niciun minut pe teren cel puțin până la iarnă, iar acest lucru ar putea să-l îndepărteze de echipa națională.
După ce s-a despărțit de Antonio Folha, CFR Cluj negociază cu Marius Șumudică preluarea postului de antrenor principal, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate. Iar tehnicianul a precizat la FANATIK SUPERLIGA că și formația din Gruia ar reprezenta o variantă viabilă pentru Denis Drăguș.
”El la FCSB vine în anumite condiții. Iar prima este să se înțeleagă cu Trabzonspor. Acolo are 1.575.000 de euro pe an. Ceea ce înseamnă 3.150.000 de euro în cei doi ani de contract. Dacă ajunge la un consens cu Trabzon, pleacă. Când văd că dau 22 de milioane pe Mo Salah, n-aș pleca de acolo până nu le-aș lua toți banii. Aș dormi și în cămară.
Dacă el se înțelege și ajunge la un numitor comun… El s-a mai dus împrumut la Gaziantep și n-a luat banii până în ziua de azi. Au făcut notificări la FIFA. Echipele din Anatolia nu te plătesc 3-4 luni. Dacă se înțelege cu Trabzonspor, începe să ia în calcul variantele. FCSB-ul, chiar și CFR Cluj”, a spus Șumudică.