News

Ce se întâmplă cu Trenurile Zăpezii! Anunț oficial al CFR-ului

02.01.2021 | 19:26
Ce se intampla cu Trenurile Zapezii Anunt oficial al CFRului
ADVERTISEMENT

FANATIK îți spune ce se întâmplă cu Trenurile Zăpezii! Astfel, conform unui anunț făcut chiar de reprezentanții CFR Călători, acestea reintră în circulație de la începutul săptămânii viitoare. 

Acestea vor circula până la sfârșitul lunii februarie și vor avea 36 de garnituri zilnic, pentru turiști și amatorii sporturilor de iarnă.

ADVERTISEMENT

Trenurile vor merge către principalele stațiuni montane, cum sunt cele de pe Valea Prahovei sau Vatra Dornei.

Ce se întâmplă cu Trenurile Zăpezii în 2021

Potrivit unui comunicat al companiei, pasagerii pot beneficia de luni până joi și de o reducere de 25% la clasa a II-a, cu trenurile InterRegio.

ADVERTISEMENT

Reducerea se acordă pentru călătoriile pe rută directă ce au ca punct de plecare/destinație una din staţiile: Sinaia, Bușteni, Azuga, Predeal, Brașov, Vatra Dornei Băi hc sau Vatra Dornei.

“Se apropie o perioadă mult așteptată de mulți dintre noi care au dus lipsa pârtiilor de schi, a zăpezii sau pur și simplu a unei plimbări în aerul de la munte.

ADVERTISEMENT

De aceea venim mai devreme ca în alți ani cu oferta „Trenurile Zăpezii” pentru a vă asigura o călătorie scutită de neplăcerea cozilor pe șosele și unde nu trebuie să stai țintuit în scaun pe toată durata călătoriei sau să nu poți pleca cu mai mult de 3-4 tovarăși de drum.

Cu CFR Călători poți transforma câteva ore de stres la volan într-o perioadă de relaxare cu toți prietenii pe care-i vrei aproape, cu familia sau pur și simplu cu laptopul sau cartea ta preferată.

ADVERTISEMENT

Și totul la un preț cu 25% mai mic la trenurile spre munte sau cu reduceri și mai mari pentru deplasările la sfârșit de săptămână, între stațiuni”,  a declarat Dan M. Costescu, director general CFR Călători.

Cu oferta Trenurile Zăpezii 2021 preţul biletului pe ruta București – Predeal este de 30,60 lei, cu 8,90 lei mai puţin faţă de preţul întreg; pe ruta Satu Mare – Predeal prețul biletului este de 84,15 lei, cu 26,75 lei mai puţin față de tariful întreg; pentru ruta Constanţa  –  Brașov preţul biletului este de  60,45 lei, cu 18,85 lei mai puţin față de tariful întreg, pentru ruta Iași – Vatra Dornei Băi preţul biletului este de 50,70 lei, cu 15,60 lei mai puţin față de tariful întreg.

 

ADVERTISEMENT