News

Ce se întâmplă cu turiştii care şi-au programat vacanţa pe cont propriu. Ce soluţii au la dispoziţie dacă vor să îşi amâne concediul

07.05.2020 | 10:49
Ce se intampla cu turistii care siau programat vacanta pe cont propriu Ce solutii au la dispozitie daca vor sa isi amane concediul
ADVERTISEMENT

Pandemia de coronavirus a lovit turismul, care este una dintre cele mai afectate domenii de această criză. Agenţiile de turism, hotelurile, companiile aviatice şi multe alte ramuri ale industriei înregistrează pierderi record şi, inevitabil, turiştii care au apucat deja să îşi programeze vacanţa de vară sunt afectaţi.

Ce se întâmplă cu turiştii care şi-au programat vacanţa pe cont propriu! 

Oamenii care şi-au rezervat concediul cu ajutorul unei agenţii de turism şi nu mai pot să meargă în sejur din cauza pandemiei, au posibilitatea de a primi contravaloarea excursiei sub formă de voucher sau pot să îşi amâne vacanţa. Specialiştii în turism susţin că este puţin probabil ca oamenii să îşi primească banii înapoi, în condiţiile în care agenţiile de turism au investit deja acei bani.

ADVERTISEMENT

În schimb, ce se întâmplă cu oamenii care şi-au programat singuri vacanţa. Cei care şi-au cumpărat singuri biletele de avion şi şi-au făcut singuri cazarea pe site-urile de profil care oferă aceste facilităţi?

În primul rând, depinde foarte mult de compania aeriană la care a fost făcută rezervarea. Fiecare companie aeriană are propria politică de anulare, retur a banilor sau amânare. Cele mai rigide sunt companiile low-cost, care aplică nişte taxe destul de importante de anulare. De exemplu, taxa de anulare de la compania Wizz Air este între 60 şi 80 de euro per pasager per zbor.

ADVERTISEMENT

Adică, pentru un zbor dus întors, taxa de anulare va fi de minimum 120 de euro de persoană. Asta dacă nu a fost achiziţionată o poliţă care să permită şi varianta amânării gratuite sau chiar a anulării fără niciun cost suplimentar. Însă, deseori turiştii nu cumpără şi aceste poliţe.

Dacă zborul va avea loc după programul stabilit iniţial, clienţii au şanse mici de a-şi anula călătoria fără niciun cost suplimentar!

Această taxă există pentru zborurile care sunt programate şi vor fi efectuate de operatorul aerian. În perioada stării de urgenţe, majoritatea zborurilor au fost suspendate, iar în acest scenariu companiile aeriene sunt obligate să le ofere pasagerilor posibilitatea de a-şi recupera banii. Asta, deşi mulţi operatori le dau posibilitatea amânării gratuite sau a unui voucher de o valoare mai mare decât suma investită.

ADVERTISEMENT

Însă, acest scenariu nu se va aplica din vară când, teoretic, ţările nu vor fi în stare de urgenţă şi operatorii vor putea să ţină zborul după orarul stabilit iniţial. Dacă turiştii nu vor vrea să mai meargă în vacanţă şi vor să afle care sunt cele mai bune opţiuni, cea mai bună variantă este să discute direct cu operatorul aerian, însă sunt şanse mici ca banii să poată fi recuperaţi în totalitate dacă zborul va fi efectuat după programul stabilit.

Site-urile prin care se pot rezerva cazările au sărit în ajutorul turiştilor! Ce posibilităţi au la dispoziţie

Odată rezolvată această problemă, rămâne cea a cazării. Multe site-uri de profil oferă facilităţi pentru turiştii a căror vacanţă a fost afectată de COVID-19. Pentru cei care şi-au achiziţionat cazarea cu posibilitatea anulării gratuite, ei o pot activa fără niciun cost şi dacă plătit banii pe cazare, îi vor recupera fără niciun cost. Problema mai complicată este reprezentată de cei care au plătit deja cazarea şi nu mai au posibilitatea anulării gratuite.

ADVERTISEMENT

Mai multe site-uri de profil au venit în ajutorul turiştilor care au efectuat astfel de rezervări şi le-au oferit posibilitatea de a discuta cu proprietarii pensiunilor sau hotelurilor pentru a găsi cea mai bună soluţie.

“Booking.com”, cel mai mare site de rezervări din lume, chiar a introdus posibilitatea de a anula cazarea în ciuda faptului că era iniţial nerambursabilă, însă este o situaţie specială şi intermediarul s-a găsit să găsească cele mai bune soluţii. Sigur, de această anulare vor putea beneficia clienţii care au motive întemeiate să anuleze călătoria sau cei care ar fi expuşi la pericolul de infectare cu coronavirus.

Incertitudine în ceea ce priveşte repornirea turismului în ţările afectate de COVID-19

Deocamdată situaţia este destul de complicată în ceea ce îi priveşte pe turiştii care şi-au rezervat pe cont propriu vancanţa în vară. Guvernele ţărilor afectate de COVID-19 speră să poată redeschide turismul cât mai repede, însă multe dintre aceste ţări nu au avansat date la care situaţia să poată reveni la normal.

Aşa că, cel mai bun sfat pentru turiştii care au vacanţa de vară plătită este să ia legătura cu operatorii aerieni şi cu cei la care au făcut cazarea, în căutarea celor mai bune soluţii.

  • 300.000.000.000 de dolari sunt pierderile estimate de industria aviatică în 2020
  • 1 iulie este data la care mai multe state speră să poată deschide sezonul turistic
ADVERTISEMENT