Life

Ce se întâmplă dacă un pasager moare în timpul unui zbor. Care este protocolul pe care trebuie să îl urmeze echipajul de la bord

Procedura care se aplică în cazul în care un pasager moare la bordul avionului. Cum se pregătesc însoțitorii de zbor pentru astfel de situații.
26.02.2025 | 20:01
Ce se intampla daca un pasager moare in timpul unui zbor Care este protocolul pe care trebuie sa il urmeze echipajul de la bord
Cum procedează însoțitorii de zbor dacă un pasager moare la bordul avionului. Sursa foto: Pexels
ADVERTISEMENT

Avionul este unul dintre cele mai sigure mijloace de transport. Totuși, asta nu înseamnă că o astfel de călătorie este lipsită de incidente. Uneori, se poate întâmpla ca unul dintre pasagerii de la bord să moară. Ce trebuie să facă însoțitorii de zbor în astfel de cazuri.

Ce fac însoțitorii de zbor dacă un pasager moare la bordul avionului

Să fii însoțitor de zbor nu este deloc ușor. Trebuie să fii mereu pregătit pentru fel de fel de situații, inclusiv pentru decese la înălțime. Chiar dacă poate suna sumbru, există cazuri în care unii pasageri mor în timpul zborului, așa că însoțitorii de zbor trebuie să urmeze un protocol bine stabilit.

ADVERTISEMENT

De obicei, fiecare companie aeriană dezvoltă proceduri medicale de urgență în conformitate cu reglementările internaționale din aviație, dar le pot adapta în funcție de nevoi. Toți însoțitorii de zbor sunt instruiți să ofere suport, să informeze piloții și să solicite sfaturi de la medicii profesioniști.

De asemenea, toți membrii echipajului de cabină cunosc manevrele de resuscitare, iar avioanele sunt echipate cu defibrilatoare.
În cazul unui deces la bord, căpitanul aeronavei decide împreună cu centrul de operațiuni al companiei aeriene soarta zborului. Avionul poate să continue către destinația planificată sau poate fi deviat către un alt aeroport.

ADVERTISEMENT

Pasagerilor de la bordul avionului nu li se comunică decesul

Dacă o persoană face un stop cardiac și moare, iar echipajul nu poate face nimic și nu poate începe resuscitarea, așteaptă până la destinația finală. În cazul în care se poate, persoana decedată este mutată pe locurile libere și este acoperită cu o pătură. Dacă nu este posibil, atunci corpul este lăsat pe locul inițial, cu centura de siguranță fixată.

Pasagerii nu sunt informați despre deces și li se permite să debarce înainte ca echipa medicală să urce la bord. De asemenea, există un sac special pentru decedați în trusa medicală. Corpul decedatului se învelește în sac, iar capul este lăsat descoperit, deoarece acesta poate fi sigilat doar de către un medic aflat în serviciu.

ADVERTISEMENT

Cele mai multe decese au loc la bordul aeronavelor mari

Jay Robert, un fost însoțitor de zbor, a declarat că gestionarea unui deces în timpul zborului este destul de complicată. De cele mai multe ori, este o experiență traumatizantă pentru echipaj, dar și pentru restul pasagerilor de la bordul avionului.

ADVERTISEMENT

Potrivit lui Jay Robert, posibilitatea ca un însoțitor de zbor să aibă de-a face cu un deces la bord crește dacă lucrează pe aeronave mari. Acest lucru este cauzat de faptul că sunt mai mulți pasageri, mai puține oportunități de aterizare de urgență, iar durata lungă a zborului poate contribui la agravarea problemelor de sănătate deja existente.

Tags: