Românii care stau la bloc știu foarte bine că, lună de lună, trebuie plătit fondul de rulment. Acesta intră în cuantumul asociației, însă nu mulți înțeleg ce se face cu el. Ei bine, banii pentru fondul de rulment poți fi luați înapoi. Iată cum!
În fiecare lună, la avizierul blocului se afișează un tabel în care fiecare persoană află cât are de plată. Cei care primesc și desfășurătorul văd că, pe lângă cota parte obișnuită, mai au de plată și fondul de rulment.
Întotdeauna, acest fond de rulment a ridicat semne de întrebare în rândul locatarilor. Mulți nu înțeleg de ce este atât de mare, în timp ce alții nu își dau seama ce se face cu el.
Ei bine, fondul de rulment se plătește obligatoriu, fie că ești la zi cu plata asociației, fie că ești restanțier. Acesta este reglementat de Legea nr. 196/2018 și tot în corpul acestei legi se stipulează și care este scopul lui.
”Fondul de rulment se stabilește astfel încât să poată acoperi cheltuielile curente ale condominiului la nivelul unei luni calendaristice.”, se arată în art. 72 al Legii 196/2018.
Cu alte cuvinte, acest fond de rulment reprezintă o sumă pe care proprietarii o achită în avans. În mod exclusiv, fondul de rulment poate fi folosit doar pentru acoperirea unor costuri către furnizorii de apă, electricitate sau căldură. Mai poate fi folosit și pentru cheltuielile aferente liftului sau canalizării.
De obicei, fiecare asociație are o dată scadentă în care se poate plăti cota parte pe luna respectivă. Pentru că nu toți se încadrează să facă plata la timp, președinții de bloc apelează la fondul de rulment. Din acest fond se fac plățile lunare pentru furnizori.
Nevoia de a exista un fond de rulment a luat naștere tocmai din cauza decalajului dintre emiterea facturilor de către furnizori și încasarea sumelor de la proprietarii sau chiriașii apartamentelor.
Proprietarii de apartamente trebuie să știe că există o situație în care fondul de rulment se poate restitui. În momentul în care aceștia decid să vândă apartamentul, fondul de rulment li se restituie exclusiv lor.
Pentru a beneficia de el, proprietarii trebuie să notifice asociația de proprietari în scris. Foarte important de reținut este faptul că fondul de rulment nu va fi restituit în totalitate, ci doar valoarea afișată pe tabel în momentul vânzării.