Life

Ce se întâmplă, din 2022, la Bravo, ai Stil! Celebrities? Schimbări importante pentru galele emisiunii

Galele emisiunii Bravo, ai stil! Celebrities de la Kanal D vor trece printr-o serie de schimbări odată cu intrarea în noul an, 20022 pregătind surprize telespectatorilor.
29.12.2021 | 13:51
Ce se intampla din 2022 la Bravo ai Stil Celebrities Schimbari importante pentru galele emisiunii
Schimbari importante la Bravo, ai stil! Celebrities Foto: Facebook
ADVERTISEMENT

Emisiunea Bravo, ai stil! Celebrities intră în Noul An cu o serie de modificări când vine vorba despre galele show-ului în care vedetele se întrec în materie de fashion pentru a pune mâna pe marele premiu al competiției televizate de Kanal D.

Ce schimbări au loc la Bravo, ai stil! Celebrities în 2022

Dacă până acum galele Bravo ai stil! Celebrities erau difuzate în fiecare sâmbătă începând cu ora 22.00, din 2022, chiar din prima zi a anului se va opera o schimbare cât se poate de importantă. Astfel, conform celor de la Kanal D, Bravo ai stil! Celebrities va fi difuzată sâmbăta, dar de la ora 20.00, ceea ce înseamnă că șefii postului turcesc au decis să introducă show-ul în perioada considerată de prime-time, la luptă cu rivalii tradiționali, Antena 1 sau Pro TV.

ADVERTISEMENT

Pentru prima zi a anului 2022, Bravo ai stil! Celebrities va avea programată o gală în care va fi marcat Revelionul așa cum se cuvine, tema ediției fiind, evident, o petrecere cu stil.

Astfel, Ruxi, Raluca Dumitru, Adina Halas, Viviana Sposub, Mellina, Amna și Bella Santiago se vor înfrunta în gala Bravo ai stil! Celebrities, tema ediției din 1 ianuarie 2022 fiind ”Cabaret”.

ADVERTISEMENT

Și, cum este o ediție specială a emisiunii, concurentele care vor fi criticate de juriu, dar și telespectatorii vor avea totuși motive și să zâmbească. Iar asta pentru că Bravo ai stil! Celebrities va fi scena unor momente amuzante pregătite de Ilinca Vandici, Raluca Bădulescu și Victor Slav.

Concurentele Bravo, ai stil! Celebrities vor pregăti Plugușorul

Așa cum se petrece aproape de fiecare dată, fetele vor avea grijă să își surprindă jurații și telespectatorii cu felul în care își pregătesc momentele tematice pentru a obține voturile de care au nevoie pentru a continua în show-ul care decide cea mai stilată concurentă a sezonului.

ADVERTISEMENT

Așa că, în prima zi a anului, cele șapte concurente ale show-ului vor prezenta și un moment inedit, unul în care vor reinterpreta stilistic colinda tradițională din această perioadă a anului, Plugușorul.

Emisiunea Bravo, ai stil! Celebrities

Acest sezon de la Bravo ai stil! Celebrities a marcat și câteva premiere pentru show-ul de la Kanal D, fiind marcată de abandonuri și de descalificări ale concurentelor, dar și schimbarea unui membru al juriului – Cătălin Botezatu – cu Tibi Clenci.

ADVERTISEMENT

Astfel, până acum, de la debutul sezonului, mai multe concurente au dispărut de pe micile ecrane, chiar dacă deveniseră printre favoritele publicului. Olga Verbițchi, Ioana Filimon, Otniela Sandu, Mădălina Pamfile și Anda Adam au abandonat sau au fost eliminate de producători, din diverse motive, de la debutul din septembrie al emisiunii.

Cu toate acestea, în locul celor care au fost eliminate de producători au fost aduse alte vedete cu greutate din lumea showbiz-ului, cea mai nouă apariție fiind a exoticei Bella Santiago.

Marele premiu al emisiunii Bravo, ai stil! Celebrities este în valoare de 100.000 de lei, lucru care explică, de altfel, încrâncenarea cu care se luptă cele șapte concurente rămase în show și scandalurile care au loc între Ruxi, Raluca Dumitru, Adina Halas, Viviana Sposub, Mellina, Amna și Bella Santiago.

ADVERTISEMENT