La hotelul deținut de Simona Halep oaspeții sunt așteptați în următoarea perioadă. Reprezentanții unității de cazare au lansat numeroase oferte de sărbători, iar veștile bune continuă și la final de an.
Chiar dacă s-a retras din tenisul profesionist, Simona Halep a făcut investiții majore. De altfel fosta mare sportivă deține un hotel pe litoralul românesc, dar și unul în Poiana Brașov.
Vorbim despre niște locații de lux, care vin la pachet cu prețuri pe măsură. Astfel, nu oricine își permite o noapte de cazare aici. Totuși, de sărbători au fost lansate diferite pachete.
Și pentru că Revelionul se apropie, reprezentanții de la hotelul deținut de Simona Halep au transmis un mesaj în urmă cu puțin timp. Aceștia îi invită pe turiști să se bucure de mâncare bună, un show pe măsură, dar și armonie.
„Zilele acestea, bucătăria vorbește mai mult decât noi. Se taie, se gustă, se mai adaugă puțin. Farfurii puse pe masă, altele ridicate. Vinul se deschide fără motiv special, mesele se prelungesc, iar timpul are răbdare.
Așa arată finalul de an, când lucrurile bune nu se grăbesc”, se arată în mesajul postat pe conturile oficiale de socializare ale Hotelului Simona Halep din Poiana Brașov.
După cum spuneam anterior, prețurile de la hotelul deținut de Simona Halep din Poiana Brașov nu sunt pentru oricine. Și chiar dacă au fost pregătite pachete speciale de sărbători, puțini și le pot permite.
Conform informațiilor de pe site-ul oficial al unității hoteliere, în perioada 30 decembrie – 3 ianuarie, prețul pentru o noapte de cazare este de 3.575. Practic un sejur de Revelion, adică patru nopți de cazare, costă nu mai puțin de 14.300 lei, adică aproape 3.000 de euro.
Iar în funcție de camera aleasă, prețul poate crește. Oaspeții care vor să se bucure de un spațiu mai generos vor scoate din buzunar mai mulți bani. Prețul pentru Signature Grand Suite este 20.800 de lei, patru nopți de cazare, de Revelion.
Astfel de tarife i-au revoltat pe cei mai mulți români. Nu puțini sunt cei care au rămas șocați când au văzut ofertele de Crăciun, dar și de Revelion. De altfel unii români consideră că pot să obțină prețuri mai bune în străinătate.
În secțiunea comentarii de pe pagina oficială de Facebook a unității hoteliere a început să curgă cu reacții. Iar o mare parte dintre ele sunt destul de dure, având în vedere actualul context economic.
„Ce prețuri mari”. „3100 de euro camera standard??? Pe bune???”. „Găsiți în Spania oferte Asturia la jumate de preț…cu tot cu avion și scăpați mai ieftin”. „Se poate plăti și cu fonduri europene? Că la ce prețuri aveți….Dubai sau Coasta de azur sunt pantaloni scurți…”.
„Cred că sunteți bolnavi cu așa prețuri, unde vă credeți, vreți să vă procopsiți repede, rușine”. „La banii ăștia petrec in Elveția la ski”. „Și mai e și la ofertă”. „Și dacă vrem să nu o cumpărăm!!!”. „Vând apartamentul și vin, merită!”, sunt doar o parte dintre comentarii.