Ce se pune la rădăcina florilor ca să crească și să înflorească. Îngrășământul natural din două ingrediente pe care le ai sigur în bucătărie. De acum înainte vei folosi doar acest truc pentru că funcționează de la prima încercare.
Ce se adaugă la rădăcina plantelor pentru a se dezvolta și pentru a face flori. Fertilizatorul simplu, realizat din doar două produse pe care le are toată lumea în gospodărie. Florile vor crește de două ori mai repede.
Unul dintre ingredientele care te ajută să te bucuri de răsaduri înflorite o perioadă îndelungată este orezul alb. Acesta este bogat în amidon, carbohidrați și vitamina B și astfel este o sursă excelentă de nutrienți.
În plus, alimentul are în compoziția sa numeroase minerale, printre care se numără fosfor, magneziu și potasiu. Toate aceste substanțe sunt benefice pentru sănătatea plantelor, dar mai ales pentru creștere și înflorire.
Tot ce trebuie să faci este să pui într-un vas 100 de grame de orez alb împreună cu 1 litru de apă. Soluția se amestecă bine și apoi se lasă la macerat cel puțin 24 de ore. În toată această perioadă orezul va elibera substanțele nutritive în apă.
A doua zi se amestecă din nou și se filtrează cu ajutorul unei site. Lichidul obținut este ideal pentru a uda plantele de apartament sau pe cele care cresc în grădină. Acest îngrășământ organic natural se diluează în apă înainte de a se folosi.
La o cană de amestec se folosesc 10 litri de apă curată. Se aplică la rădăcina florilor pentru a crea un substrat hrănitor. Soluția se recomandă să fie folosită la un interval de două săptămâni pentru a avea rezultatele dorite.
Al doilea produs care poate fi folosit pentru creșterea florilor și pentru înflorirea acestora este zațul de cafea. Și acesta este unul dintre cele care nu lipsesc din gospodărie, ceea ce îl face să fie foarte ușor de găsit și de utilizat.
Zațul de cafea are în compoziția sa azot, sulf și fosfor, care acționează ca un îngrășământ natural pentru plante. Înainte de a fi adăugat în jurul rădăcinilor diverselor flori, acesta se pune la uscat afară, la aer curat.