Schimbări importante care au legătură cu Parcul Natural Văcărești au fost anunțate, duminică, de primarul general al Capitalei, Nicușor Dan. Ce investiții vor fi făcute?
Edilul a transmis că sunt luate noi măsuri pentru a proteja parcul. În următoarele zile vor fi montate camere cu termoviziune, cu scopul de a preveni incendiile de vegetație.
Camerele cu termoviziune au rolul de a detecta extrem de repede atunci când există semne privind un eventual incendiu. Astfel, pompierii pot interveni în timp util.
„Raza de detecție a unui incendiu a acestor camere este de 4.412 m, acestea funcționând eficient în întuneric complet, prin fum, ceață sau alte condiții meteorologice nefavorabile.
Sistemul este monitorizat permanent de către operatori. În plus, în parc există echipe permanente de pompieri care pot interveni imediat în cazul unor incidente”, a transmis Nicușor Dan.
Încă din vara acestui an a fost constituit un serviciu privat de pompieri destinat Parcului Natural Văcărești. De asemenea, va fi realizat un studiu de fezabilitate pentru un sistem de hidranți.
Aleile principale au fost refăcute pentru a permite accesul autospecialelor pompierilor în cazul izbucnirii incendiilor de vegetație. Măsurile au fost luate după ce Garda Națională de Mediu a cerut acest lucru.
Amintim că problema incendiilor de vegetație a atras atenția inspectorilor de mediu, după ce, în mai puțin de 12 luni, au avut loc patru incendii în interiorul Parcului Natural Văcărești.
Prin urmare, Garda de Mediu a dat amenzi de 100.000 de lei și a solicitat Primăriei Municipiului București să ia măsuri de prevenire a acestora. Unul dintre incendii, izbucnit în februarie 2024, a afectat șase hectare de teren din zona protejată.
Parcul Natural Văcărești, aflat la circa cinci kilometri de centrul Bucureștiului, este primul parc natural urban din țară. La finalul anului 2021 a ajuns în administrarea Primăriei Capitalei.