De 1 aprilie toată lumea știe de obiceiul păcălelilor. În fiecare an, oamenii își fac farse, în timp ce alții spun glume pentru a-i distra pe ceilalți. Și totuși cum a luat naștere un astfel de obicei?
Ziua de 1 aprilie este o zi marcată de distracție, în special în rândul copiilor. De altfel ei sunt cei care își folosesc imaginația pentru a face diferite false, familiei, dar și prietenilor. Și adulții însă urmează obiceiul.
Menționăm faptul că Ziua Păcălelilor este o tradiție la nivel global, nu doar în România. De altfel obiceiul păcălelilor de 1 aprilie este vechi de câteva secole. Și nici până în prezent, originea exactă nu este cunoscută.
Pe de altă parte, există o serie de explicații care au apărut de-a lungul timpului. Cea mai comună este cea legată de schimbarea calendarului în timpul reformei lui Papa Grigore al XIII-lea.
Mai exact, în trecut, Anul Nou era sărbătorit în jurul echinocțiului de primăvară, adică pe 1 aprilie. În momentul în care a fost adoptat calendarul gregorian însă, data a fost mutată pe 1 ianuarie.
Ulterior, persoanele care au continuat să celebreze în aprilie au devenit ținta farselor. Trebuie menționat faptul că cea mai veche referire la Ziua Păcălelilor provine dintr-un poem din 1539.
Se pare că la acea vreme un bărbat ar fi păcălit un servitor. Astfel, obiceiul păcălelilor de 1 aprilie este mai vechi decât ar fi crezut oricine. Și totuși ce farse se fac remarcate în această zi?
Menționăm că Ziua Păcălelilor, sau „April Fools’ Day”, este sărbătorită în multe țări din întreaga lume. Și evident, de-a lungul timpului au existat și o serie de farse memorabile, cunoscute la nivel mondial.
Exemplu este ceea ce s-a întâmplat în Suedia. Mai exact, în anul 1962, cu mult înainte ca televiziunea color să fie introdusă în această țară, telespectatorii au fost păcăliți să creadă că pot transforma televizoarele alb-negru în color.
La acel moment ”un expert tehnic” le explica, convingător, cum pot reda culorile pe televizoarele lor. Astfel, ”expertul” le recomanda telespectatorilor să întindă ciorapi cu dantelă în apropiere. Evident, trucul nu avea niciun efect, iar oamenii erau păcăliți.