Life

Ce semnificație au lalelele. Fiecare culoare are un mesaj aparte

Ce mesaj transmit lalelele în funcție de culoarea lor. Fiecare are o simbolistică aparte și pot fi oferite în anumite contexte.
03.03.2025 | 22:51
Ce semnificatie au lalelele Fiecare culoare are un mesaj aparte
Ce semnifică fiecare culoare a lalelelor. Sursa foto: Pixabay
ADVERTISEMENT

Lalelele sunt unele dintre cele mai frumoase flori de primăvară. De acum încolo, atunci când le oferi sau când le primești trebuie să știi că fiecare culoare are o semnificație aparte.

Ce semnifică lalelele

Este sezonul florilor, iar lalelele sunt unele dintre cele mai populare. Simbol al frumuseții și al gingășiei, aceste flori sunt nelipsite din buchetele de primăvară. Dacă până acum le alegeai aleatoriu, ei bine, ar trebui să știi că fiecare culoare transmite un mesaj.

ADVERTISEMENT

În general, lalelele sunt considerate flori elegante. Monocromatice, acestea sunt alegerea perfectă și nu ai cum să dai greș cu ele. Ba mai mult, în funcție de ocazie, poți opta pentru o anumită culoare.

Ce spune culoarea lalelelor despre ele

Lalelele roșii, unele dintre cele mai oferite, sunt un simbol al pasiunii și al iubirii. Sunt considerate o dovadă și devotament și dragoste adevărată. Lalelele roșii sunt echivalentul trandafirilor roșii în ceea ce privește simbolistica și semnificația.

ADVERTISEMENT

Lalelele albe sunt un simbol al inocenței și al purității. Uneori, aceste flori sunt asociate cu începuturi noi, iar în unele culturi, lalelele albe sunt simboluri ale regretelor. Tocmai de aceea, sunt des folosite în cadrul unor ceremonii solemne sau funeralii.

ADVERTISEMENT

Lalelele galbene și roz sunt o adevărată pată de culoare. Numai când le vezi ți se schimbă starea de spirit și ești mai vesel. Aceste lalelele semnifică bucurie și prietenie, fiind recomandate a fi oferite colegilor sau amicilor.

Lalelele mov sunt asociate cu noblețea și regalitatea. Simbol al luxului, al rafinamentului și al eleganței, lalelele mov exprimă creativitate și spiritualitate. De obicei, acestea sunt potrivite a fi oferite în cadre formale.

ADVERTISEMENT

Fără doar și poate, lalelele sunt flori versatile. Pot fi oferite cu ușurință în diverse contexte, mai ales dacă știi semnificația culorii lor. Acestea pot fi dăruite ca atare sau pot fi combinate cu alte flori de primăvară. Însă, având în vedere că doar acum este sezonul lor, ai face bine să profiți de asta și să le lași să strălucească pe cont propriu.

Tags: