V-ați întrebat vreodată care sunt toate acele servicii medicale pe care medicul nostru de familie trebuie să ni le pună la dispoziție în orice moment? Ei bine, trebuie spus că mulți cetățeni nu le cunosc și de multe ori fac greșeala de a subestima rolul doctorului responsabil de sănătatea noastră de zi cu zi.
După cum bine știm, conform legislației în vigoare, medicul de familie este persoana care asigură asistența medicală primară și primul specialist medical la care apelăm atunci când avem o problemă de sănătate.
Conform pregătirii lor, medicii de familie au pregătirea necesară pentru a trata sau monitoriza foarte multe boli. Astfel, dacă acuzi o problemă medicală nu foarte gravă, dar care te supără, cum este o răceală sau o durere în gât, este recomandat să apelezi la medicul de familie.
Sunt foarte puțini români aflați la curent cu lista completă de servicii medicale pe care un medic de familie le poate oferi. ”Ghidul Asiguratului”, un document realizat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, prezintă lista cu aceste servicii.
Sunt în total 6 servicii, consultații și activități de suport. De regulă, la unele probleme medicale, cetățenii sunt tentați să sune la 112. E important să apelați la medicul de familie, dacă problema cu care vă confruntați apare în lista de mai jos.
Primele pe listă sunt serviciile medicale curative. Aici includem servicii pentru situațiile de urgență medico-chirurgicală, consultații în caz de boală pentru afecțiuni acute, subacute și acutizări ale unor afecțiuni cronice și consultații periodice pentru îngrijirea generală a asiguraților cu boli cronice.
”Consultațiile pentru bolile cu potențial endemo-epidemic care necesită izolare, precum și pentru afecțiunile cronice, pot fi realizate și la distanță (de exemplu, telefonic). Documentele emise în urma consultației la distanță, inclusiv rețeta electronică, sunt transmise pacientului prin mijloace de comunicare electronice, cum ar fi e-mailul”, explică CNAS.
Urmează apoi lista lungă de servicii medicale diagnostice și terapeutice. Acestea pornesc de la o simplă măsurare a tensiunii arteriale sau aplicarea unui pansament și ajung la tratamente intravenoase cu injectomat sau perfuzii intravenoase. Iată lista completă.
Medicul de familie poate oferi consiliere pentru recoltare în vederea efectuării testului imunologic cantitativ pentru depistarea hemoragiilor oculte în materiile fecale, pentru femei și bărbați cu vârsta de peste 50 de ani, până la vârsta de 74 de ani, inclusiv, conform metodologiei de screening pentru cancerul colorectal, aprobată prin ordin al ministrului Sănătății.
Foarte utile sunt consultațiile la domiciliu efectuate de un medic de familie. În special în mediul rural, unde distanțele sunt mici, doctorul acordă consultații la domiciliu unor asigurați. Îi includem aici pe cei care suferă de invaliditate permanentă sau invaliditate temporară, de asigurații cu boli cronice sau cu un episod acut/subacut ce nu permite deplasarea la cabinet, copiilor 0-1 an, copiilor 0 – 18 ani cu boli infecto-contagioase și lăuzelor.
Un medic de familie asigură și administrarea de medicamente din schema de tratament a bolnavilor de tuberculoză confirmați în timpul programului de lucru în cabinet.
Orice deplasare la spital în vederea unor consultații mai amănunțite sau a unor posibile internări trece prin parafa medicului de familie. Vorbim aici de așa-numitele ”activități de suport”. Ele includ:
Medicul de familie mai eliberează și certificate medicale constatatoare ale decesului, recomandări pentru îngrijiri medicale sau paliative la domiciliu, adeverințe de încadrare în muncă pentru șomerii asigurați și documente necesare pentru evaluarea sau reevaluarea gradului de handicap. Același doctor mai poate furniza recomandări pentru dispozitive medicale de protezare (stomie, incontinență urinară), cu excepția cateterelor urinare, notează CNAS.
Din cadrul acestor servicii fac parte planificare familială și monitorizarea evoluției sarcinii și lăuziei. Medicii mai pot recomanda investigații pentru depistarea diabetului zaharat.
Adulții care prezintă factori de risc precum boli cardiovasculare, hipertensiune arterială sau diabet zaharat pot primi de la medicul de familie o recomandare pentru efectuarea unor analize privind depistarea acestei afecțiuni.