Ce sfat i-ar fi dat azi Mircea Lucescu lui Gică Hagi! Marius Mitran dezvăluie o discuție neștiută cu Il Luce despre Hagi

Nu am dus niciodată povestea asta până la capăt, măcar că s-a întâmplat sub ochii mei și ai multor altora. E adevărată, e frumoasă, e tristă și e pentru totdeauna, până la capătul veacurilor. E însă grea, aproape imposibil de spus și de rezistat în fața amintirii ei, e de-a dreptul dură acum, pentru că unul dintre cei doi oameni care au construit-o în acea seară a murit. Iar celălalt are în față o provocare poate mai puternică decât viața însăși.

Marius Mitran, amintire pentru totdeauna cu Gică Hagi și Mircea Lucescu

A fost în primăvara anului trecut, spre sfârșitul lunii martie. Gică Hagi hotărâse să-și lanseze cartea autobiografică “Drumul meu” în Aula Academiei de Studii Economice din București și invitase foarte mulți prieteni, colegi din ceea ce noi numim “Generația de Aur”, de la Steaua București, alături de care cucerise Supercupa Europei și mai jucase încă o semifinală și apoi o finală de Cupa Campionilor, mari antrenori, foarte mulți ziariști, colegi de la Farul Constanța și Sportul Studențesc, în fine, o lume întreagă de prieteni umpluse Aula din ASE în acea seară.

S-a filmat totul, s-a fotografiat, s-a înregistrat, există așadar o gamă largă de dovezi ale întâmplărilor minunate din acea seară. Gică mă invitase, cu multe zile înainte, să moderez acea lansare de carte, ceea ce, deosebit de onorat de propunere, am și făcut. Toate au curs așa cum fuseseră discutate, până când, aflat în primul rând al sălii, Mircea Lucescu m-a chemat, eram alături de Gică undeva în fața unui pupitru, și m-a rugat să-i dau microfonul meu.

Hagi, care vorbea în clipa aceea, pe scenă, așezat la o catedră, s-a ridicat în picioare și așa a rămas, timp de aproape o oră, cât a vorbit, despre el, Mircea Lucescu. Am ascultat atunci cea mai amplă și mai puternică radiografie, cea mai sensibilă și mai dură, totodată, analiză a carierei lui Gică Hagi. De la momentul în care l-a debutat, la 18 ani, în vara lui 1983, la echipa națională, și până la Supercupa Europei din august 2000, când Galatasaray-ul lui Lucescu și Hagi a învins cu 2-1 Realul galactic al lui Del Bosque, Roberto Carlos, Figo sau Casillas. (Raul, respectiv Jardel, dublă!)

Digi24.ro

Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei

Mircea Lucescu către Gică Hagi: „Sper și sunt convins că tu îmi vei urma la echipa națională”

Multe a spus Mircea Lucescu atunci, iar Hagi l-a completat, a zâmbit, și-a amintit, a râs, amândoi reușind să întoarcă și să pună tuturor în brațe un timp doar al lor. La sfârșit, Mircea Lucescu, cel mai mare antrenor român din istorie, i-a spus celui mai bun fotbalist român din istorie că el trebuia să fie selecționerul, el, Gică Hagi. “Și sper și sunt convins că tu îmi vei urma, pentru că, oameni buni, trebuie să știți, nimeni nu mi-a pus în viață mai multe întrebări în timpul antrenamentelor ca Gică! Și își tot nota, pe fel de fel de caiete, pe foi, pe ce avea la îndemână, cu răbdare, tot ce se întâmpla cu noi pe teren. Sunt sigur că niciunul dintre dumneavoastră nu știe cât de mult știe Gică și cred că fotbalul românesc va avea o șansă mare dacă va pune în valoare pasiunea pentru fotbal și cunoștințele lui Hagi!”

Digisport.ro

Ținuta care a făcut înconjurul lumii a fost interzisă! ”Trebuie să ai mare curaj să porți așa ceva”

Apoi Hagi l-a îmbrățișat pe nea Mircea al lui și al nostru și am crezut că asta fusese totul. Oamenii au aplaudat, au urmat autografele, fotografiile, iar seara părea închisă frumos. Hagi, la 60 de ani și Lucescu, la 80, păreau chiar ca la Monte Carlo, în acel august în care răpuseseră pe Real Madrid, un sfert de veac mai devreme. Ce tineri!

Marius Mitran, sunat de Mircea Lucescu

Dar seara nu s-a sfârșit acolo. Nu pentru mine. Am ieșit afară să-mi aprind o țigară, și am văzut că telefonul, până atunci pe silențios, avea mai multe apeluri pierdute. Toate de la Mircea Lucescu, care se retrăsese de mai bine de o jumătate de oră, poate mai mult, noi mai rămăseserăm prin Aula Academiei ceva mai mult. Am vrut să sun înapoi, dar nu am apucat, că am fost iar apelat.

“Bună seara, nea Mircea!” “Marius dragă, mi-a zis, am cerut numărul tău, că nu-l aveam. Voiam să-ți spun că mi-a plăcut cum ai vorbit despre noi, despre Gică…( “mulțumesc frumos, nea Mircea!”), dar altceva e neapărat de spus.”
Ploua, începuse să plouă din ce în ce mai tare și aprinzându-mi a doua țigară, am căutat o streașină pe lângă ASE, să pot asculta și fuma. A fost una dintre cele mai frumoase nopți din viața mea. Cu răbdare, cu o pasiune pe care o știam, dar a cărei intensitate depășea, în acele clipe, orice așteptare, Mircea Lucescu mi-a vorbit despre Hagi. Cum l-a cunoscut, ce defecte i-a găsit la 19 ani, la Euro, în Franța, ce geniu a avut în tot ce făcea. Multe de tot.

A mai urmat o țigară și încă una, îmi era doar frică să nu mă lase bateria telefonului. Deodată, aproape trist, inegalabilul Mircea Lucescu a spus așa despre Gică Hagi și chiar și despre el însuși: “Marius, eu l-am propus pe Gică să preia naționala. Niciunul nu știe, dintre voi, cât iubește Gică România! Dar eu știu și că va reuși să facă acolo ce a reușit și ca jucător. Mi-ar plăcea ca el să fie la națională, el trebuie să fie, nu eu la 80 de ani, dar dacă nimeni nu a vrut, nu puteam să nu ajut. Pentru amândoi echipa națională înseamnă enorm, să știți asta toți! Mi-ar plăcea ca într-o zi Gică să o preia și să avem o discuție doar noi doi despre ce e de făcut! “ “Ca atunci, cu Real, când l-ați certat la pauză, în meciul din Champions League?” Mircea Lucescu a râs. “Nu, atunci l-am certat rău, a vrut să se îmbrace și să plece de la meci!”

Sfatul lui Mircea Lucescu pentru Gică Hagi: „Să nu cedeze niciodată”

“Dar?” “Marius, mi-ar plăcea să-i pot da un sfat, dar nu despre fotbal, că acolo cred că știe tot. Dar i-aș spune să nu cedeze niciodată, să nu se lase niciodată influențat de un rezultat, de un joc sau de o zi rea. De un nenoroc sau de un eșec. I-aș spune să creadă în el așa cum am crezut eu în el. Să i-o spui tu, dacă îl mai vezi în seara asta, că am uitat să-i spun eu: Gică, să știi că vei reuși întotdeauna când vei avea puterea de a nu mai privi înapoi! În fotbal, mereu și mereu și mereu, Marius, ziua care urmează e singura care contează!”

“Mulțumesc, nea Mircea! O să-i spuneți chiar dumneavoastră!” “ Poate. Noapte bună, Marius!” “Noapte bună, nea Mircea!” Am stins și am intrat înăuntru, după Hagi. Nu l-am mai găsit. Am zis să-i spun acum ce s-a întâmplat pe ploaia aia de martie, anul trecut, în Piața Romană, lângă ASE. Poate citește. Sau știe? Știe, bineînțeles! Știe de ceva vreme toate astea. Nu-i așa, Gică?