Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Ce sfaturi i-a dat “Guardiola” Ionuţ Chirilă lui Andrei Nicolescu în tribună: „Nu mă puteam concentra”

Ionuț Chirilă și-a făcut apariția la meciul Dinamo - Universitatea Craiova 0-1. Andrei Nicolescu a dezvăluit în direct ce i-a spus fostul antrenor al „câinilor” după rezultatul final.
21.03.2026 | 07:00
Ce sfaturi ia dat Guardiola Ionut Chirila lui Andrei Nicolescu in tribuna Nu ma puteam concentra
Andrei Nicolescu (49 de ani) a primit sfaturi de la Ionuț Chirilă (60 de ani) imediat după Dinamo - Universitatea Craiova 0-1. Sursa Foto: Colaj FANATIK.
ADVERTISEMENT

Dinamo a suferit un nou eșec în SuperLiga, ajungând la al cincilea meci în care nu ia niciun punct. Andrei Nicolescu (49 de ani) nu a fost singur în momentul în care reflecta asupra partidei după fluierul final. Președintele „câinilor” a dezvăluit ce i-a spus Ionuț Chirilă în tot acest timp.

Andrei Nicolescu a dezvăluit ce i-a spus Ionuț Chirilă în tribună la Dinamo – Universitatea Craiova 0-1

Ionuț Chirilă (60 de ani) este unul dintre cei mai carismatici antrenori de pe plaiurile autohtone. Acesta și-a făcut apariția la derby-ul Dinamo – Universitatea Craiova 0-1, din etapa cu numărul 2 a play-off-ului SuperLigii și a fost surprins discutând în tribune cu Andrei Nicolescu.

ADVERTISEMENT

Președintele lui Dinamo a spus în direct ce i-a transmis fostul antrenor al „câinilor”, însă mintea acestuia era concentrată în cu totul altă parte în momentul prelegerii ținute de Ionuț Chirilă pe seama partidei pierdute de bucureșteni.

„Sincer, eram în lumea mea. Nici nu știu… E greu să spun exact ce mi-a zis, nu am ascultat exact tot. Era o chestiune legată de cum să străpungi o apărare supradimensionată. Încercam să revăd eu toate lucrurile și unde am greșit eu și unde am creat breșe…

ADVERTISEMENT

Am prins cuvintele, dar sensul… Recunosc, e vina mea, nu am fost capabil să mă concentrez. Nu am putut. Nu era momentul, nu puteam atunci să mă concentrez. M-a afectat destul de mult rezultatul”, a spus Andrei Nicolescu la FANATIK SUPERLIGA.

ADVERTISEMENT

Ionuț Chirilă, antrenorul personal al lui Giovanni Becali

Poveștile despre Ionuț Chirilă au tot curs în lumea fotbalului românesc în ultimii ani. Însuși Giovanni Becali (73 de ani) a împărtășit un episod senzațional alături de antrenorul român.

ADVERTISEMENT

„Am avut relații superbe cu Ioan Chirilă, dar și cu Ionuț Chirilă. Nu mai știu acum pe unde este. El era antrenorul meu când mergeam în vacanțe. Ionuț Chirilă mă antrena pe plaje, când nu avea echipă, mă antrena pe mine în vacanțe. Îl luam cu mine, mă antrena să mă mențin. Îl luam la plajă, la Mamaia, până și la Cannes. Îmi făcea program, tot, și eu îl luam după mine!”, a dezvăluit Giovanni Becali pentru FANATIK.