România pare să fi găsit, în sfârșit, rețeta care îi face pe fanii Eurovision să tresară din nou. După ani în care reprezentanții țării noastre au fost priviți cu scepticism sau ignorați în reacțiile marilor creatori de conținut dedicați concursului european, anul 2026 aduce un fenomen rar: străinii vorbesc cu entuziasm despre piesa României și despre vocea Alexandrei Căpitănescu.
Iar reacțiile nu vin de oriunde. Unele dintre cele mai urmărite nume din universul Eurovision de pe YouTube, vocal coachi, influenceri și comentatori care analizează fiecare notă și fiecare apariție scenică, au rămas pur și simplu fascinați de ceea ce au auzit.
Pentru mulți dintre ei, Alexandra Căpitănescu nu este doar „încă o concurentă”. Este una dintre surprizele reale ale ediției din acest an. Celebrul vocal coach Tim Welch, cunoscut pentru reacțiile sale extrem de exigente, aproape că a izbucnit în timpul analizei piesei României. Vizibil impresionat de controlul vocal și de forța interpretei, acesta a exclamat: „Este criminală! E atât de bună tehnică vocală aici. Este criminală!”.
În universul Eurovision, unde fiecare detaliu este disecat la sânge, astfel de reacții valorează enorm. Iar ceea ce pare să îi cucerească pe specialiști este faptul că Alexandra nu mizează doar pe efecte spectaculoase, ci pe o voce autentică, puternică și extrem de versatilă.
Și vocal coach-ul Zoe Stibi a remarcat imediat unul dintre cele mai dificile elemente ale momentului artistic al României: trecerea aproape cinematografică de la un registru grav, cu influențe rock, către accente de operă. O schimbare riscantă, pe care puțini artiști reușesc să o controleze fără să piardă emoția piesei.
Dar Alexandra pare să transforme exact această provocare în arma sa principală. Poate cea mai spectaculoasă comparație vine însă din partea lui William Lee Adams, figura emblematică a platformei Wiwibloggs, unul dintre cele mai influente site-uri dedicate Eurovisionului. Fascinat de estetica piesei și de prezența scenică a artistei, acesta a spus că Alexandra îi amintește de o actriță desprinsă din „American Horror Story”.
Nu a fost o critică, dimpotrivă. În universul extravagant Eurovision, o asemenea comparație vorbește despre magnetism, mister și capacitatea unui artist de a rămâne în mintea publicului chiar și după ce piesa s-a terminat.
Și exact acesta pare să fie marele atu al României anul acesta: impactul emoțional. Leanna Mouzakitis, un alt vocal coach urmărit de mii de fani Eurovision, s-a declarat complet surprinsă de complexitatea vocii Alexandrei Căpitănescu. „Ce voce frumoasă! Nu mă așteptam la asta, vocea ei este cu adevărat frumoasă! Ea poate să cânte normal, poate să strige, poate să cânte operă, poate să facă ce vrea”, a spus aceasta, impresionată de flexibilitatea vocală a reprezentantei României.
Într-un concurs în care autenticitatea pare să cântărească mai mult ca niciodată, România începe să recâștige ceva ce părea pierdut în ultimii ani: respectul comunității Eurovision. Iar reacțiile fanilor merg în aceeași direcție. Influenceriţa Noosh, una dintre cele mai active comentatoare Eurovision 2026, crede că România are șanse reale să lase urme puternice în concurs. „Nu zic că va câștiga, dar rămâne întipărită în minte piesa asta. Are clar bilet de calificare în finală”, a spus acesta.
Poate că exact aici stă magia momentului trăit acum de Alexandra Căpitănescu. Nu doar în note înalte sau în comparații spectaculoase, ci în faptul că, după mult timp, Europa pare să vorbească despre România cu admirație sinceră.