News

Ce spune Administrația Prezidențială despre bijuteriile scumpe purtate de Carmen Iohannis în Germania: “Au fost returnate”

Administrația Prezidențială a reacționat după ce bijuteriile scumpe purtate de Carmen Iohannis au scandalizat o parte dintre oameni, pentru valoarea lor exagerată.
05.06.2023 | 22:19
Ce spune Administratia Prezidentiala despre bijuteriile scumpe purtate de Carmen Iohannis in Germania Au fost returnate
Ce spune Administrația Prezidențială. Foto: Instagram
ADVERTISEMENT

Mai exact, Carmen Iohannis s-a prezentat cu bijuterii de 50.000 de lei în Germania, la un eveniment unde soțul său, președintele Klaus Iohannis, a primit o diplomă. Administrația Prezidențială a ținut să precizeze, însă, că bijuteriile de 50.000 de lei de la Malevensky Corporation SRL au fost purtate pentru că ”promovează creatorii români”, fiind ”bijuterii inspirate din Brâncuși”.

Cum comentează Administrația Prezidențială scandalul bijuteriilor scumpe

Mai mult, aceste bijuterii au fost returnate creatorului la revenirea în țară, conform G4Media. ”Prima Doamnă, Carmen Iohannis, promovează creatorii români cu ocazia evenimentelor publice la care participă, atât interne, cât și externe. La ceremoniile publice care au avut loc la finalul săptămânii trecute în Republica Federală Germania, Prima Doamnă a purtat bijuterii ale unui creator român, inspirate din opera lui Constantin Brâncuși, acesta fiind și motivul utilizării acestora.

ADVERTISEMENT

Bijuteriile au fost returnate creatorului la revenirea în țară, așa cum s-a întâmplat de fiecare dată și cu ținutele vestimentare purtate de Prima Doamnă. Nu a existat niciun contract care să implice câștiguri financiare în urma promovării bijuteriilor respective”, a precizat Administrația Prezidențială pentru sursa citată.

Compania Melvensky s-a lăudat pe contul oficial de Facebook cu bijuteriile purtate de Carmen Iohannis, fiind vorba de un mesaj în limba engleză care sublinia că ”prima Doamnă a României, Carmen Iohannis, a ales să își completeze ținuta elegantă cu o selecție excepțională de bijuterii din colecția Malvensky Grace Diamonds. Suntem mândri să creăm piese atemporale care onorează și celebrează frumusețea și individualitatea unică a celor care le poartă”.

ADVERTISEMENT

Carmen Iohannis se afla alături de președintele Klaus Iohannis în Germania, unde a primit un premiu oferit de o fundație, undeva în Dusseldorf. Potrivit sursei citate, compania de bijuterii s-a lăudat cu un inel Monte Carlo, din aur alb de 18 karate, cu diamante albe, în valoare de 12.500 de lei, precum și un colier Monaco din aur alb de 18 karate, cu diamante albe de 48.000 de lei.

Așa cum FANATIK scria, Carmen Iohannis a purtat bijuterii dintr-o colecție semnată de Malvina Cervenschi, astfel că prilejul a fost ideal ca toată lumea să se mândrească cu aceste bijuterii, în mediul online. Era lesne de înțeles că această situație va crea un mic scandal, pentru că profesorii greviști nu sunt susținuți de Carmen Iohannis, dar nici de soțul Klaus, cu toate că vorbim de foști sau actuali profesori.

ADVERTISEMENT

”Prima doamnă a României, Carmen Iohannis, a ales să-și completeze ținuta elegantă cu o selecție excepțională de bijuterii. Piesele fac parte din Colecția Malvensky Grace Diamonds. Suntem mândri să creăm piese atemporale. Piese care onorează și celebrează frumusețea și individualitatea unică a celor care le poartă”, a adăugat Malvina Cervenschi pe Instagram, la imaginile cu Carmen Iohannis alături de bijuterii.

Dacă soția lui Klaus Iohannis a ieșit în evidență prin bijuteriile purtate, Klaus Iohannis a urcat pe scenă unde a primit Premiul Civic German și a mulțumit audienței. ”Țin să subliniez că privesc acest Premiu nu doar ca pe o onoare personală. Această distincție reprezintă o recunoaștere a modului în care democrația și angajamentul civic se manifestă astăzi în România, ca stat membru al Uniunii Europene și al NATO.

ADVERTISEMENT

Acest premiu are, astfel, o semnificație aparte pentru mine, dar mai ales pentru cetățenii României. Românii sunt pro-europeni convinși. Sunt profund atașați valorilor europene democratice, pentru care, în trecut, au făcut sacrificii enorme. Democrația este o valoare europeană fundamentală. La fel ca statul de drept și drepturile omului, formează, împreună, temelia Uniunii Europene. Formează temelia modului nostru de viață”, a declarat Klaus Iohannis.

ADVERTISEMENT