News

Ce spune Alexandru Rafila despre alerta de holeră din România. ”Există bacterii în ape”

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a avut o primă reacție despre alerta de holeră din România. Poziția oficialului vine la o zi după ce DSP Suceava a emis o atenționare către populație.
23.06.2022 | 12:40
Ce spune Alexandru Rafila despre alerta de holera din Romania Exista bacterii in ape
Alexandru Rafila, prima reacție despre alerta de holeră din România. Sursa foto: Ministerul Sănătății
ADVERTISEMENT

Autoritățile din Republica Moldova au descoperit bacteria periculoasă pe o plajă de pe malul Nistrului. Imediat, DSP Suceava a transmis o atenționare pentru populație și toate unitățile medicale din județ.

Alexandru Rafila, prima reacție despre alerta de holeră din România

Joi, 23 iunie, a venit și o primă reacție de la vârful instituțiiilor statului român în legătură cu acest potențial pericol epidemiologic.

ADVERTISEMENT

Alexandru Rafila, ministrul sănătății, a fost întrebat dacă, în urma situației din statul vecin, se introduc restricții la graniță.

Oficialul Guvernului de la București a clarificat situația. Fostul reprezentant al României la Organizația Mondială a Sănătății spune că, de fapt, nu există cazuri de holeră, ci doar depistări de bacterii. Prin urmare, nu e cazul de restricții.

ADVERTISEMENT

”Nu sunt cazuri de holeră. Doar bacterii identificate în ape reziduale. Nu e cazul de restricții”, a declarat, în cursul acestei zile, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, potrivit DCMedical.

Risc ridicat de holeră în apropiere de granițele României

Un focar de holeră riscă să izbucnească în zonele invadate de ruși în Ucraina. Mariupol, regiune cucerită de armata lui Putin, se află acum în fața acestui pericol epidemiologic din cauza igienei precare.

ADVERTISEMENT

În plus, în această săptămână, la granița cu Republica Moldova, vibrionul de holeră a fost depistat în probe de apă pe plaja Vadul lui Vodă, de pe malul Nistrului.

Pe lângă vecinătatea cu Republica Moldova, județul Suceava este expus și prin faptul că a primit foarte mulți refugiați din Ucraina și are numeroase tabere de migranți pe teritoriul județului.

ADVERTISEMENT

Dat fiind acest aspect, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Suceava a transmis, la mijlocul săptămânii, o alertă către medicii de familie să fie atenți în cazul în care ar apărea vreo suspiciune de holeră.

Holera este o boală extrem de periculoasă care poate provoca diaree acută. De regulă, durează între 12 ore și 5 zile pentru ca o persoană să prezinte simptome după ingerarea alimentelor sau a apei contaminate.

În prezent, ”holera rămâne o amenințare globală la adresa sănătății publice și un indicator al inechității și lipsei de dezvoltare socială”, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

ADVERTISEMENT