News

Ce spune Arhiepiscopia Tomisului despre geamandurile în formă de cruce de la mare: ”Sunt rezultatul unei gândiri fistichii”

Arhiepiscopia Tomisului reacționează în cazul geamandurilor în formă de cruce, de pe litoral: ”Sunt rezultatul unei gândiri fistichii”, transmite purtătorul de cuvânt al instituției.
16.06.2022 | 17:30
Ce spune Arhiepiscopia Tomisului despre geamandurile in forma de cruce de la mare Sunt rezultatul unei gandiri fistichii
Geamandurile de pe litoral stârnesc noi controverse. Sursa foto: captura video Dobrogea TV
ADVERTISEMENT

Apar noi nemulțumiri față de geamandurile în formă de cruce amplasate pe litoral, la ordinul lui Raed Arafat, ca un avertisment pentru turiștii care se aventurează pentru înot în locurile periculoase ale mării. Arhiepiscopia Tomisului a oferit o reacție pe subiect.

Arhiepiscopia Tomisului nu este de acord cu geamandurile în formă de cruce de la mare

Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului spune, într-o postare pe facebook, că noile geamanduri sunt ”rezultatul unei gândiri fistichii”, dar și că ”s-a ratat epic semnificația crucii”.

ADVERTISEMENT

Totodată, Eugen Tănăsescu atrage atenția că o cruce nu prevestește moartea.

”Geamandurile lui Arafat sunt rezultatul unei gândiri fistichii: Crucile împodobesc mormintele creştinilor. Dar nu ca vestitoare ale morţii, ci ca preaşteptări ale Învierii în Hristos.

Aşadar, s-a ratat epic semnificaţia crucii. Nu sperie pe nimeni, domnule Arafat, ci e invers: dă nădejde”, a scris reprezentantul Arhiepiscopiei Tomisului.

ADVERTISEMENT

Eugen Tănăsescu este de părere că inginerii care au făcut geamandurile ”nu au văzut vreodată valurile mării, nici măcar în poze.”

”Inginerii din birourile lui Arafat nu cred c-au văzut vreodată valurile mării, nici măcar în poze. Altfel nu-mi explic brilianta idee de a face crucile din polistiren. Care se rupe la primul bobârnac. (…)

ADVERTISEMENT

Aşteptăm şi bărci de salvare din polistiren…gândire de polistiren”, a mai notat purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului.

Salvamarii, revoltați de geamandurile în formă de cruce. De ce nu sunt de acord cu măsura

Totul a luat amploare după ce weekend-ul trecut au apărut pe plajele din Eforie Nord și Vama Veche geamandurile în cauză. Nici reprezentanții salvamarilor nu s-au arătat încântați de această măsură.

ADVERTISEMENT

”M-am crucit ca să fiu în context cu ceea ce reprezintă. Păi dacă eu mă duc cu familia pe o plaja si as vedea cruci, cam ce as gandi?”, a declarat Gabriel Bălan, președintele Asociaței Salvamarilor și Scafandrilor din România, potrivit Dobrogea TV.

”Acea plăcuță de mare, în momentul când vine valul, te poate lovi în cap și chiar cauza un deces”, a spus jurnaliștilor și Gabi Cule, seful salvamarilor din Mamaia.

”Nu știu cine a putut să facă așa ceva, dar nu putem pune pe apă. Cred că rezistă până la prima furtună”, a adăugat și un salvamar.

ADVERTISEMENT
Tags: