Dreptul femeilor la avort, un subiect sensibil chiar și după 35 de ani de la căderea comunismului, a reprezentat o întrebare importantă adresată de Denise Rifai lui Cristian Terheș, invitat la Testul Puterii.
Candidatul la alegerile prezidențiale a fost întrebat dacă femeile ar trebui să aibă dreptul la avort. Acesta a răspuns atât din punct de vedere politic, menționând că statul ar trebui să ofere măsuri de sprijin femeilor care au nevoie de ajutor, cât și din perspectivă religioasă, acesta fiind, în trecut, preot greco-catolic.
„Când vorbim despre drept, vorbim despre dreptul la viață. Nu socotesc avortul ca un drept. Nu e o chestiune de a avea dreptul la avort. Cred că o femeie care este însărcinată are un dar de la Dumnezeu în pântecele ei, iar noi ca stat avem datoria de a ajuta femeia respectivă să ia decizia în favoarea vieții. În același timp nu cred că o femeie trebuie persecutată pentru decizia pe care o ia de a întrerupe o sarcină.
Poziția mea este, ca președinte, că o femeie care rămâne însărcinată trebuie să simtă și din partea bisericii, și din partea statului și a societății, sprijin. Discuția aceasta despre o chestiune strict ideologică sau legalistă, nu că n-aș putea să intru în ea și să argumentez de ce e o problemă din punct de vedere chiar juridică. Dar vreau să văd ce putem face noi ca societate să fim alături de toate femeile care sunt însărcinate. Vă spun ca preot, din experiența pe care o am, am ajutat foarte multe femei în situații de genul acesta și înțeleg”, a fost răspunsul lui Cristian Terheș
Denise Rifai a intervenit, făcând referire la perioada comunistă în care avortul era socotit drept infracțiune, iar orice femeie descoperită că este gravidă era persecutată. Pentru a nu avea probleme cu legea, multe femei ajungeau să își pună propria viață în pericol.
„Este foarte deranjant pentru femei ca un astfel de subiect să fie pus în agenda discuțiilor, mai ales pentru această cea mai înaltă funcție în statul român, în contextul în care România cel puțin a trăit niște orori în perioada comunistă din cauza femeilor care nu aveau dreptul să facă avort și recurgeau la tot felul de măsuri pentru a-și duce la bună împlinire dorința”, a fost intervenția celebrei realizatoare a emisiunii Testul Puterii ce poate fi vizionată și pe canalele oficiale de YouTube și Facebook ale FANATIK.ro.
Cristian Terheș a completat, spunând că, din perspectivă pastorală, înțelege aceste probleme ale femeilor: „Tocmai din experiența pastorală pe care o am, înțeleg dramele și traumele și tot, vreau să văd ce pot face să ajut pe cineva. Că așa din afară, ok, dăm o lege. Și pe timpul lui Ceaușescu s-a dat o lege”.
Întrebat dacă consideră că unui copil i-ar fi mai bine într-un orfelinat sau într-o familie formată de persoane de același sex, Cristian Terheș a spus: „Cred că unui copil care este orfan i-ar fi foarte bine într-o familie foster. Cu privire la familiile de cupluri de același sex, sunt total împotrivă. Nu cred că un cuplu de același sex poate crește sănătos un copil”.