La fel ca hainele și machiajul sau felul în care alegi să-ți coafezi părul poate spune multe despre personalitatea ta.
Îți prezentăm o listă cu diferite tipuri de coafuri și ce adevăruri ascund acestea despre tine. Te reprezintă modul în care îți porți părul?
Dacă porți părul lung, lăsat să “curgă” pe spate, înseamnă că ești un spirit lipsit de griji și carismatic. Nu te interesează ce cred oamenii despre tine. Cu toate acestea, uneori ești timidă și cauți să te simți în siguranță.
Dacă ai o tunsoare scurtă sau pixie înseamnă că nu încerci să te ascunzi și nu te ferești să îți înfrunți problemele. De asemenea, înseamnă că timpul pe care îl petreci în fața oglinzii nu este unul îndelungat. Acest stil se potrivește persoanelor foarte ocupate, care se află continuu în mișcare.
O coadă de cal elegantă arată că ești îndrăzneață și dominantă. Nu ți-e teamă să le arăți oamenilor cine este șeful. Poate sugera, de asemenea, că ești ambițioasă, dar poți părea și arogantă.
Purtarea de plete sau împletituri ori integrarea acestora în coafură arată că ești o persoană artistică și creativă. Înseamnă, de asemenea, că ești cu picioarele pe pământ, iar prietenilor le place să te aibă în preajmă.
Părul tuns bob dă impresia de clasă și eleganță fără efort. Această coafură arată că ești o persoană ambițioasă și muncitoare, dar te mândrești și cu aspectul tău și vrei să arăți profesionist.
Părul dezordonat intenționat este la modă acum. Acest stil arată că ești o persoană fără griji și relaxată. Nu te interesează să arăți mereu ca scoasă din cutie.
Dacă îți coafezi părul într-un stil extravagant înseamnă că ești o persoană artistică, foarte încrezătoare. De asemenea, îți dorești să fii în lumina reflectoarelor. îți place să ai toate privirile ațintite asupra ta, dar nu-ți pasă ce cred alții despre tine.
Dacă îți porți părul așa, înseamnă că îți place deții controlul. Preferi ordinea și un program bine stabilit. De aceea, poți lăsa oamenilor din jur impresia că ești mult prea fixistă.
Fie că îți ondulezi părul sau ai părul creț în mod natural, buclele înseamnă că ești o persoană distractivă și lipsită de griji. Nu te deranjează că părul tău nu este tot timpul simetric și 100% perfect, ești un spirit relaxat.
A avea un coc, fie că este în vârful capului, fie că este purtat lejer pe ceafă, înseamnă că ești elegantă, dar vrei și să fii practică, ținându-ți părul departe de față. Nu te ascunzi și ești o persoană sinceră, dar caldă.