În ultima săptămână, imediat după ce Austria a blocat intrarea României în Schengen, mai mulți români au anunțat un boicot față de companiile austriece din țara noastră.
Treptat, cetățenilor de rând li s-au adăugat companii, instituții și importanți oameni de afaceri.
Primarul din Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, este de părere că acest boicot care se intensifică de la o zi la alta poate să devină în curând o ”stare de panică generală”.
Referindu-se strict la situația din sectorul bancar, edilul social-democrat din Bănie merge mai departe și spune că s-ar putea ajunge la ”prăbușirea sistemului bancar”.
”Acest boicot care a început deja se poate transforma foarte curând într-o stare de panică generală. Pentru că, să nu uităm, băncile trebuie să reprezinte încredere.
Dacă simte cel care are bani în bancă faptul că sunt mai mulți care își retrag banii de acolo, se instaurează acea stare de panică pe care o cunoaștem, că s-a mai întâmplat în decursul timpului.
S-ar putea chiar ca acest boicot, care de fapt a început așa mai mult pe televiziuni decât în bănci, să ajungă să prăbușească un sistem bancar”, a spus Lia Olguţa Vasilescu la Antena 3.
Olguța Vasilescu nu crede că oficialii de la București mai pot schimba lucrurile în Parlamentul European.
În opinia acesteia, doar căderea actualului Guvern din Austria condus de Karl Nehammer mai poate deschide ușa României către Spațiul Schengen.
”Eu nu văd că în perioada următoare se întâmplă ceva bun, indiferent câte eforturi se fac diplomatice la Parlamentul European, atât timp cât deja Austria a dat acest vot.
Nu se va schimba nimic până în momentul în care nu se va schimba puterea în Austria. Se pare că se întâmplă acest lucru cât de curând, în următoarele 3 sau 4 luni de zile. Până atunci putem să punem pe ordinea de zi de şapte ori”, a mai adăugat Olguţa Vasilescu.