Mihaela Bilic vorbește despre cât e de recomandat postul cu apă, cu care s-a lăudat Anamaria Gavrilă, șefa POT, după ce formațiunea politică pe care o reprezintă a intrat în Parlamentul României.
Liderul Partidului Oamenilor Tineri a declarat, imediat după aflarea rezultatelor de la alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024, că va ține post doar cu apă, timp de trei zile. A mărturisit că o face în semn de recunoștință pentru încrederea cu care a fost învestită de electorat. Mai mult, Gavrilă a spus că le recomandă și colegilor ei să i se alăture în postul negru.
FANATIK a stat de vorbă cu o expertă în nutriție, dat fiind că subiectul postului negru a fost reintrodus în agenda publică, de data asta de o politiciană.
Mihaela Bilic ne-a spus că din punct de vedere medical, al nevoilor nutriționale, acest tip de post nu e foarte recomandat. Cei care beau doar apă timp de mai multe zile nu mai sunt buni, practic, de nimic. Alimentele sunt extrem de importante pentru a fi apți și energici să ne ducem la bun sfârșit activitățile de zi cu zi.
„Asta e așa, un fel de exercițiu spiritual. Din punct de vedere medical, noi suntem concepuți și programați, culmea, să putem trăi doar cu apă 40 de zile. Nu este de recomandat să facem lucrul ăsta. Lucrul ăsta îl fac persoanele care au fie o credință foarte puternică. Fie, eu știu, alte obiective spirituale.
Din punct de vedere al echilibrului nutrițional, cu siguranță, timp de o săptămână, dacă bem numai apă ca un fel de detox extrem nu ni se întâmplă nimic. Însă, în perioada asta, nu putem face activități curente. Adică nu putem să fim și buni de treabă, și eficienți la serviciu. Când nu mănânci nimic și bei doar apă, trebuie să stai liniștit. Să nu soliciți organismul din punct de vedere fizic. Activitatea noastră de zi cu zi nu mai poate fi desfășurată dacă nu mâncăm nimic”, a declarat Mihaela Bilic, în exclusivitate pentru FANATIK.
Prin urmare, celebra nutriționistă recomandă mai degrabă să mâncăm ceva lejer, supe sau ciorbe de legume. Nu e tocmai în regulă să renunțăm complet la alimentație. Cu alte cuvinte, trebuie să fim foarte atenți când urmăm anumite sfaturi sau recomandări. Cu atât mai mult dacă vin din partea unei persoane care nu are cunoștințe legate de nutriție ori medicale, cum este cazul Anamariei Gavrilă, șefa POT.
„Din punct de vedere al supraviețuirii, nu ne punem nici sănătatea, nici viața în pericol. Tipul ăsta de post negru extrem intră în contextul unui exercițiu de voință. E vorba mai degrabă de conectare spirituală cu alte, să spunem, nevoi din viața noastră. Nu este făcut neapărat pentru binele corpului. Mai simplu ar fi, mai recomandat ar fi să menținem supe, ciorbe de zarzavaturi. Să avem o alimentație lejeră, redusă, dar nu zero calorii. Altfel, nu mai suntem funcționali în viața de zi cu zi. Ar trebui, dacă facem asta, să stăm numai pe canapea ca să putem face față unui consum atât de mic de calorii.
E foarte greu, atenție mare, când reîncepem să mâncăm. Aici e pericolul. Odată ce câteva zile n-ai mâncat nimic, ok, organismul se poate obișnui. Doar că în momentul în care reîncepi să mănânci, mare grijă să nu fie brusc. Organismul trebuie să aibă și el timp să resintetizeze toate enzimele necesare digestiei. Trebuie să o luăm treptat. Cu cât e mai drastic postul, cu atât trebuie să avem grijă să reintroducem treptat mâncarea”, ne-a mai precizat Mihaela Bilic.