News

Ce spune ministrul Muncii după decizia CCR privind Legea Pensiilor. Cum vor fi afectați pensionarii

13.05.2019 | 20:30
Ce spune ministrul Muncii dupa decizia CCR privind Legea Pensiilor Cum vor fi afectati pensionarii

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a vorbit, luni, în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Victoria, despre decizia CCR privind Legea Pensiilor. Oficialul a precizat că vor fi respectate deciziile Curții Constituționale a României(CCR) privind Legea Pensiilor și vor fi puse în aplicare, în cel mai scurt timp.

Ministrul Muncii a vorbit, luni, după decizia CCR privind Legea Pensiilor

În luna martie, Curtea a declarat ca fiind parțial neconstituțională această Lege, după ce PNL și USR au declarat mai multe dispoziții ale actului normativ. Curtea a analizat obiecția de neconstituționalitate formulată de 83 de deputați prin care a examinat art. 25 alin. (1), conform căruia ”contribuabilii la sistemul public de pensii sunt cei care datorează și plătesc, după caz, contribuția de asigurări sociale, conform Codului fiscale”. Judecătorii CCR au constatat că „a datora şi a plăti, pe de o parte, iar a calcula şi a reţine la sursă, pe de altă parte, sunt noţiuni diferite” și obligația de a efectua plata în contul bugetului asigurărilor sociale de stat revine angajatorului.

Drept urmare, ministrul Muncii a spus, la Palatul Victoriei, că: „Acum s-a publicat motivarea. Am citit-o şi eu rapid. Noi respectăm deciziile Curţii Constituţionale şi în termenul cel mai scurt vom pune în aplicare. Procedura în care va trece prin Parlament se va stabili în Biroul permanent al Camerei sau în Biroul reunit.

Ce spune ministrul Muncii după decizia CCR privind Legea Pensiilor. Cum vor fi afectați pensionarii
Oficialul a precizat că vor fi respectate deciziile CCR privind Legea Pensiilor

”Nu spune că toată legea este neconstituțională”

Am discutat cu preşedintele Camerei Deputaţilor şi cu siguranţă vom pune în aplicare această decizie a Curţii Constituţionale care, de fapt, nu spune că toată legea este neconstituţională. Din cele 183 – 184 de articole la 3 alineate s-au solicitat nişte clarificări şi cu siguranţă le vom pune în aplicare”. De asemenea, instanța contituțională a mai atras atenția, lucru pe care ministrul nu l-a lămurit, și asupra faptului că ”numărul destinatarilor legii este foarte mare, privind pe fiecare angajat şi angajatorul acestuia, iar calitatea destinatarilor legii variază, astfel încât şi gradul lor de înţelegere a prevederilor acesteia este diferit”.