A fost iureș pe rețelele de socializare după ce o englezoaică stabilită în insula Thassos din Grecia a ținut să-i întrebe pe români de ce consideră un obicei atât de urât mâncatul semințelor pe plajă. Femeia s-a arătat mirată de reacțiile nu tocmai plăcute și a spus că nu înțelege deloc motivul pentru care se râde de un asemenea obicei.
Karen Vaughan a trăit în Marea Britanie, dar între timp și-a luat și naționalitate greacă. S-a stabilit pe o insulă preferată de turiștii români, una luată cu asalt în acest an de mii de oameni. În Thassos, spune femeia, a observat pentru prima oară români care spărgeau semințe și a rămas impresionată.
Drept pentru care nu a ezitat o clipă și a scris chiar pe un forum al românilor încercând să afle de ce aceștia râd de conaționalii lor atunci când se hrănesc cu semințe. „OK – pot să întreb ceva despre care sunt foarte curioasă? Văd că îi batjocoriți frecvent pe colegii români pentru că mănâncă semințe? De ce?
Sunt din Marea Britanie, conduc un hotel în Grecia, iar cele două naționalități, Anglia și Grecia, au cele mai mari rate de obezitate infantilă din Europa. Așa că, văd familii care mănâncă semințe de floarea-soarelui, ceea ce nu s-a gândit până acum în Marea Britanie și cred că este și foarte.
Și presupun că părinții au o gândire orientată spre viitor și sunt dornici să transmită copiilor lor o alimentație bună și obiceiuri alimentare sănătoase”, a notat femeia.
Nu a mai durat mult până când românii au început să-i explice englezoaicei că obiceiul pe care l-a observat ea nu are nimic în comun cu hrănirea sănătoasă. Mai mult decât atât, unii dintre ei i-au transmis că spartul semințelor pe plajă reprezintă mai degrabă o dovadă de proastă creștere.
Sute de comentarii și distribuiri s-au adunat la postarea englezoaicei. „Este adevărat că semințele (tot felul: nuci, migdale, floare de soare, dovleac) sunt sănătoase și este bine să le consumați la micul dejun cu iaurt sau salate.
Românii își bat joc de conaționali nu pentru că le mănâncă în general, ci, în special, pentru că o fac pe plajă, în parcuri, la locurile de joacă, la colțurile străzilor și scuipă cojile pe care le lasă pe pământ. Acest lucru tranformă totul într-un obicei rău, ceea ce și este”, a notat Diana Gonzali.
„Semințele sunt prăjite și sărate în majoritatea cazurilor. Nu e un gest atât de sănătos. Dar totuși … cartofii prăjiți nu sunt mai buni. Ideea e ca nu e sănătos să supui la temperaturi mari sămânța cu un conținut mare de uleiuri. Probabil vrei să te simți mai bine, dar cu siguranță dacă erau “oven baked” scriau mare de-o șchioapă, ca la chipsuri. Eu zic să nu te amăgești.
Nu mă amăgesc că sunt coapte la cuptor, norișori roz și alte povestioare fericite. În cel mai fericit caz sunt prăjite pe ceva plite/minuni. Ar fi fain să fie ceva de genul Air fryer…dar nu-s. Sunt nesănătoase și nu au NICIO vitamină odată tratate termic(peste 40/50 grade), doar toxine. Crude (uscate sau nu) DA, sunt pline de vitamine.
Prin acest tratament termic se eliberează o gramadă de toxine/compuși cancerigeni iar vitaminele atât de prețioase se distrug în totalitate. Să nu mai vorbim de cantitatea de sare crescută…”, a zis și Dana Ariana Pîgleșan
„Ce vezi tu acolo e doar un țărănism ridicat la rang de artă, o românească supremă, o șaorma cu de toate. Românii ăia nu au grijă de copilașii lor, din contră, îi condamnă la prostie, la o educație precară, la gesturi de oameni inferiori”, a spus Florin Popescu.
Cu toate acestea, Karen Vaughan, cea care a inițiat discuția despre semințele mâncate pe plajă a ținut să transmită că nu înțelege de ce românii se desconsideră și se atacă unii pe ceilalți, în condițiile în care nu reprezintă deloc o țară de mâna a doua în viziunea elenilor.
De altfel, grecii așteaptă cu interes venirea românilor care nu stau o clipă pe gânduri și aleg să-și cheltuie banii în partea continentală sau pe insule. A fost un nou weekend agitat la frontiere și turiștii care au plecat în vacanță au stat la cozi uriașe în vama Makaza.
Vorbim despre o întindere de mașini de peste 10 km. Persoanele care au dorit să intre în Grecia prin acest punct de frontieră au fost nevoite să aștepte chiar și jumătate de oră pentru fiecare 500 de metri parcurși.
„Am plecat special duminică dimineață gândind că vom ajunge în a doua parte a zilei în vamă și că duminică nu vor fi foarte mulți amatori de Grecia. Am traversat Bulgaria alături de alte câteva zeci de mașini cu numere de România.
Și-am ajuns cu toții în Makaza acolo unde am așteptat câteva ore. Este un obicei, înțeleg. Nu reușesc să pricep de ce autoritățile din România nu discută cu cele din Grecia, dar probabil că pe asta se și bazează”, a spus pentru FANATIK Marian Druncea, turist român plecat în Grecia.